Baba în China și la Artmark. Licitație de Artă Postbelică și Contemporană la Palatul Cesianu-Racoviță

0
94

Din noiembrie 2018 și până în august 2019, un număr de 60 de opere semnate de Baba, provenind de la cele mai importante muzee de artă din România și din prestigioase colecții de artă internaționale, sunt itinerante în cele mai renumite muzee din China.

Cea mai mare piață de artă a lumii începe să își deschidă porțile artei postbelice și contemporane românești. Cota internațională a artiștilor români este în continuă creștere, iar interesul colecționarilor din toată lumea este tot mai accentuat.

În același timp cu expoziția din China, la Artmark, publicul român poate admira câteva capodopere ale maestrului Baba, printre care un Autoportret (€ 7.000 – 12.000), Anemone (€ 6.000 – 9.000) și un Arlechin (€ 40.000 – 60.000), impresionant prin dimensiuni, una dintre temele recurente în creația artistului. Toate cele trei lucrări fac parte din Licitația de Artă Postbelică și Contemporană.

Tot în această licitație sunt prezenți și alți valoroși artiști români cu cotă internațională, printre care Andrei Cădere, Geta Brătescu, Șerban Savu, Mircea Suciu, Ciprian Mureșan, dar și mereu surprinzătorul Adrian Ghenie, ale cărui ultime realizări la marile case de licitații depășesc de fiecare dată milionul de lire sterline. Toate premisele ca atât Zi de vară (€ 4.000 – 6.000), cât și mai recenta Landscape (€ 80.000 – 120.000) să facă performanță în seara de 17 aprilie.

Aida POPA

 

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here