Local

Averi tinute la secret in cea mai corupta primarie din Moldova. Doar un angajat din cei 600 si-a facut publica declaratia de avere pe 2023

By Redacția

June 19, 2023

Primaria Iasi continua sa sfieze legea si sa demonstreze, inca o data, ca principiul transparentei este doar o frumoasa teorie administrativa. La 5 zile de la expirarea termenului privind obligativitatea depunerii declaratiilor de avere si de interese ale functionarilor public, din cei 600 de angajati care figureaza pe cele 700 de posturi cuprinse in organigrama institutiei, DOAR UNUL si-a facut publica declaratia de avere. Este vorba de Alexandroaia Mihaela Paula, consilier juridic in cadrul Primariei Iasi, un bugetar cu un salariu de 83.297 lei pe an, o casa de 90 mp in Miroslava cu terenul aferent de 508 mp, 2 terenuri agricole de 6300 mp si 4 terenuri in intravilanul unor comune, care insumeaza in jur de 4000 mp. Potrivit Agentiei Nationale de Integritate, joi, 15 iunie 2023, a fost data limită până la care functionarii publici au putut depune declarațiile de avere și de interese anuale. Astfel, aceasta categorie de bugetari au OBLIGATIA de a completa și depune declarațiile de avere și de interese în format electronic. Potrivit unei analize ZDI, salariul mediu net al unui director din Palatul Roznovanu ajunge la peste 2.400 euro în fiecare lună. Dintre cei 13 directori, şapte sunt femei, iar şase sunt bărbaţi. Cel mai mare salariu net din Palatul Roznovanu îl încasează primarul Mihai Chirica: peste 15.000 lei, conform calculelor ZDI. Dar nu a fost mereu aşa: o schimbare legislativă de la finalul anului trecut a plafonat salariilor directorilor din subordinea directă a edilului-şef la venitul viceprimarului. Cei doi „adjuncţi” ai primarului (Daniel Juravle şi Cezar Baciu) câştigă fiecare peste 13.400 lei, sumă în care am inclus şi bonusul aferent implicării în proiecte europene (25%), dar care nu cuprinde cele câteva sute de lei aferente normei de hrană sau vocherele de vacanţă. Fiecare director încasează lunar cât viceprimarii, fiind vorba despre Cristina Oţeleanu (Direcţia Juridică), Ştefan Chirilă (Direcţia de Implementare a Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană), Cristina Bălan (Direcţia Fond Locativ) şi Carmen Cazuc (director economic al Finanţelor locale – DGEFPL). Toţi cei patru beneficiază de „bonusul european” maxim (50%), iar, în lipsa plafonării, ar fi câştigat mai mult ca primarul. Pe lista directorilor care încasează sporul aferent proiectelor UE se mai numără doi directori: Beatrice Fotache (Direcţia Proiecte Europene) şi Aurora Pintilie (director în cadrul DGEFPL pe activitatea de taxe şi impozite locale). Ceilalţi şapte directori din Primărie câştigă fiecare o sumă de peste 10.700 lei, în condiţiile în care niciunul nu beneficiază de sporul aferent proiectelor UE, conform informaţiilor ZDI. Unul dintre ei este Vasile Tiron, care conduce Direcţia Relaţii Publice şi Transparenţă Decizională. Chiar dacă încasează „doar” 10.700 lei, Tiron este unul dintre „privilegiaţii” administraţiei locale: el este considerat unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai primarului, fiind „răsplătit”, de exemplu, cu funcţii remunerate în consilii de administraţie a instituţilor de sub autoritatea CL. Mai mult, Tiron încasează şi pensie, fiind colonel în rezervă, astfel că, lunar, îşi rotunjeşte substanţial venitul net. Radu SEICARU