Studenții Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) se pot înscrie până marți, 15 februarie 2022, în cadrul proiectul IUS SMART, prin intermediul căruia se urmărește dezvoltarea competențelor juridice și antreprenoriale pentru 350 de studenți în vederea înființării de afaceri, prin furnizarea unui program de formare și organizarea unui concurs de planuri de afaceri. Pentru a se înscrie în grupul țintă al proiectului „Educația juridică și antreprenorială – cheia succesului în afaceri! (IUS SMART)”, POCU/829/6/13/140103, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate: să fie înmatriculați în cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, la studii de licență (cel puțin în anul 2 de studii pentru specializările la care durata studiilor de licență este de 3 ani, respectiv cel puțin în anul 3 pentru specializările la care durata studiilor de licență este de 4 ani), la master sau doctorat, să aibă domiciliul/reședința în regiunea Nord-Est a României (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava sau Vaslui) etc. Înscrierea candidaților se poate face prin depunerea dosarului de candidatură în format electronic, prin intermediul platformei on-line a proiectului, disponibilă la adresa www.ius-smart.uaic.ro, pe e-mail la adresa inscrieri-ius-smart@uaic.ro sau în format fizic, la sediul Biroului Proiecte de Dezvoltare al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (strada Lascăr Catargi nr. 54, parter), de luni până vineri, în intervalul orar 8.00-16.00. Ținând cont de contextul actual, dosarele de candidatură pot fi transmise și prin poștă sau curierat, la adresa: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Str. Lascăr Catargi, nr. 54, RO – 700107, Iași, cu mențiunea „pentru proiect POCU 140103: Educația juridică și antreprenorială – cheia succesului în afaceri! (IUS SMART)”. În cazul înscrierilor în format electronic, documentele încărcate pe platformă vor fi semnate de către candidat, urmând ca până la data participării la prima activitate de formare din cadrul proiectului să fie depuse și în format fizic (semnate olograf), la sediul Biroului Proiecte de Dezvoltare. Informații complete despre condițiile de eligibilitate, conținutul dosarului de candidatură, modalitățile de înscriere și criteriile de selecție a grupului țintă sunt disponibile pe site-ul www.ius-smart.uaic.ro În perioada 16-17 februarie 2022 va avea loc evaluarea dosarelor de candidatură și afișarea rezultatelor provizorii ale procesului de selecție. După încheierea procesului de selecție, cei 350 de studenți selectați în grupul țintă al proiectului vor parcurge un program de formare în domeniul competențelor antreprenoriale, autorizat la Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC), la finalul căruia au posibilitatea de a obține un certificat de absolvire recunoscut de Ministerul Educației și de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Programul de formare va avea o durată de minimum 40 de ore (8 module a câte 5 ore fiecare) și va conține o parte teoretică, în care vor fi furnizate cunoștințe cu privire la demararea unei afaceri, dar și o parte practică, compusă din diverse aplicații, care va avea drept finalitate crearea unui plan de afaceri. Cursurile de formare se vor desfășura în regim online. După parcurgerea programului de formare, absolvenții vor avea oportunitatea de a participa la un concurs de planuri de afaceri, în urma căruia cele mai bune 21 de planuri de afaceri vor primi finanțare cuprinsă între 40.000 și 100.000 de euro, în funcție de numărul de locuri de muncă create de firmele nou înființate. Planurile de afaceri vor putea fi elaborate și depuse individual sau în echipă de mai mulți membri ai grupului țintă, absolvenți ai cursurilor de formare. Tot până la data de 15 februarie 2022, studenții au posibilitatea de a participa la ultima serie de evenimente de informare, în cadrul cărora vor fi abordate subiecte din domeniul antreprenoriatului și vor fi prezentate activitățile desfășurate în cadrul proiectului IUS SMART. Vineri, 11 februarie 2022, de la ora 10.00, în cadrul conferinței „Antreprenoriatul și inovarea socială – vectori ai succesului în afaceri”, susținută de Conf. univ. dr. Carmen TODERAȘCU, studenții au ocazia de a afla cum pot să își deschidă propria afacere și să devină antreprenori de succes de la profesioniști în domeniu. În cadrul conferinței „Provocările mediului actual. Perspective antreprenoriale pentru o societate durabilă și rezilientă”, susținută de Lector. univ. dr. Alexandru BĂNICĂ, sâmbătă, 12 februarie 2022, ora 10.00, vor fi prezentate probleme globale ale mediului actual, provocări și oportunități ale politicilor de mediu actuale, dar și perspective antreprenoriale pentru o societate durabilă și rezilientă etc. Luni, 14 februarie, de la ora 10.00, Conf. univ. dr. Corina FORĂSCU va discuta despre strategiile de dezvoltare inteligentă și obiectivele de dezvoltare durabilă, toate acestea în corelație cu antreprenoriatul, în cadrul conferinței cu tema „Cum putem deschide viitorul dezvoltării și specializării inteligente prin antreprenoriat”. „Provocări ale tehnologiei în dreptul antreprenorial” este tema ultimului eveniment din seria conferințelor de informare IUS SMART, susținut de Prof. univ. dr. Carmen Tamara UNGUREANU, marți, 15 februarie 2022, de la ora 16.00. În cadrul acestui eveniment vor fi prezentate principalele aspecte juridice cu care se poate întâlni un antreprenor, mai ales pe piața digitală. Evenimentele se vor desfășura online, pe platforma Microsoft Teams, participanții având posibilitatea de a adresa întrebări cu privire la temele prezentate de speakeri, dar și de a afla mai multe informații despre proiectul IUS SMART. Detalii despre evenimentele și activitățile organizate în cadrul proiectului IUS SMART sunt publicate pe site-ul www.ius-smart.uaic.ro Aida POPA