Local

Au început înscrierile la Conferinta Internatională cu tema ,Împărtăsirea ideilor si experientei studentesti cu privire la viitorul cercetării,,

By Redacția

November 28, 2016

Asociația E-team Psychology în colaborare cu Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Univesității ,,Alexandru Ioan Cuza,, din Iași, în parteneriat cu Asociația Psiterra și cu sponsorizarea Primăriei Municipiului, Iași, organizează Conferința Internațională cu tema ,,Împărtășirea ideilor și experienței sudențești cu privire la viitorul cercetării.,, (International Conference ”Sharing Students` Ideas and Experiences about the Future of Research”). Aceasta va avea loc la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza,, din Iași, în perioada 8-11 decembrie 2016. Evenimentul este adresat tuturor studenților la psihologie indiferent de an, ciclu de studii sau specializare, profesioniștilor dar și tuturor celor interesați de acest domeniu. Aceștia se pot înscrie la sesiunea de comunicări științifice, cu sau fără lucrare.

Prin intermediul acestei conferințe se dorește identificarea unor grupuri studentesti de cercetare. Conferința va fi împărțită pe două secțiuni: prima va fi dedicată prezentărilor de studii și a doua secțiune va crea cadrul în care studenții și echipele lor se vor întâlni pentru a împărtăși cele mai recente rezultate ale propriilor cercetări , interese și direcții viitoare ,contribuții în domeniu dar și moduri de a lucra în grupurile lor. Această ediție aduce în prim plan principiul schimbului de idei (mind exchange) și își propune facilitarea comunicării între studenți (din țară și străinătate) și profesioniști, cercetători/grupuri de cercetare, cadre didactice cu expertiză națională și internațională.

Programul conferinţei include prelegeri ale unor specialişti din România, Spania, Belgia, Scoţia şi Republica Moldova, sesiuni de comunicări ştiinţifice, workshop-uri şi alte dezbateri tematice. Participanţii interesaţi de sesiunile de comunicări ştiinţifice se pot înscrie cu lucrări în perioada 19 noiembrie – 4 decembrie.

Asociația E-team Psychology s-a înființat ca un grup de cercetare individual în anul 2005, în cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației (Universitatea “Alexandru Ioan Cuza din Iași), obținând statut legal în anul 2011. Pe parcursul celor aproape 10 ani, studenții au avut ocazia să se implice în numeroase proiecte științifice ce vizează: construirea și validarea de probe psihologice, organizarea de evenimente științifice, participarea la parteneriate cu organizații din sfera serviciilor sociale și economice, acțiuni care au drept scop promovarea, apărarea și sprijinirea intereselor profesionale și sociale ale studentilor de la Facultatea de Psihologie. Din decembrie 2011, E-team este membru al USR – Uniunea Studenților din România.

Aida POPA