Veolia Energie Iași a emis facturile aferente consumului lunii ianuarie 2017 către clienții ce au convenții individuale de plată (aprox. 10 000 de locuințe, adică cca. 27% din apartamentele conectate la sistemul centralizat de termoficare). În ceea ce privește căldura, din calculele puse la dispoziție în special de firmele de repartitoare de costuri sau de administrare imobile (media aritmetică a gigacaloriilor facturate în funcție de suprafața apartamentului), au rezultat consumurile medii la încălzire din tabelul atașat.
“Îi rugăm pe locatarii ce nu primesc factura direct de la Veolia și ale căror costuri cu încălzirea sunt repartizate direct pe lista de intreținere de către asociații, în cazul în care constată că sumele ce le revin sunt cu mult mai mari decât mediile calculate de noi, să ne sesizeze acest lucru la Centrul de Apel non-stop gratuit 0 800 800 123, pe adresa de email iasi@veolia.com, pe pagina de facebook.com/veoliaenergieiasi sau la Biroul de Relații cu Clienții de la sediul nostru din Calea Chișinăului 25″, au declarat oficialii Veolia Energie Iasi
În această iarna, peste 100 de ieșeni au semnalat până acum anomalii în ceea ce privește suma de plată pentru căldură afișată de asociație pe lista de întreținere.
“Toate aceste situații se află deja în atenția noastră.Ca și în ultimele două ierni, cu ajutorul autorităților naționale de reglementare pentru energie și pentru servicii publice, vom transmite aceste cazuri spre verificare reprezentanților Primăriei Municipiului Iași, care vor lua măsurile necesare în așa fel încât costurile cu încălzirea să fie repartizate pentru toți locatarii din bloc în mod corect și în conformitate cu Legea“, au conchis oficialii Veolia.
Marius GAVRILESCU