Au fost afisate rezultatele înregistrate de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională 2020

0
96

Inspectoratul Școlar Județean Iași a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Națională ale absolvenților clasei a VIII-a (înainte de contestații), sesiunea 2 – 27 iunie 2020. 

Situația statistică generală arată că dintre cei 6507 candidați prezenți la ambele probe, 5156 au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 79,24%, față de 77,44% pentru anul 2019. Dintre aceștia, 46 de candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece), număr aflat în creștere semnificativă față de anul trecut când au fost înregistrate 35 de medii generale de 10 (zece).

Elevii care au obținut media maximă, în acest an, provin atât din mediul urban (Colegiul Național Iași, Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași, Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași, Școala Gimnazială „Ștefan Bârsănescu” Iași, Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu” Iași, Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Iași, Școala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Hasdeu” Iași, Școala Gimnazială „George Coșbuc” Iași, Școala Gimnazială „Gheorghe I. Brătianu” Iași, Școala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iași,  Școala Gimnazială „Vasile Conta” Iași ), cât și din mediul rural (Școala Profesională Cozmești).

Rata de participare a fost de 87.96%: 6507 candidați prezenți, dintr-un total de 7401 elevi înscriși.

La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 5740 de candidați (87,85%), iar 239 candidați au fost notați cu 10 (zece), față de doar 97 în 2019.

La proba de Matematică, 4807 candidați (73,82%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 189 de candidați au obținut nota 10 (zece), față de 188 în 2019.

Niciun elev nu a fost eliminat din cauza unor tentative de fraudă.

Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și marți, 23 iunie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie.

În acest context, precizăm că rezultatele elevilor se publică prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Practic, este prima dată de la intrarea în vigoare a RGPD, când notele/rezultatele candidaților sunt afișate în acest format.

Media generală de admitere, care se calculează considerând 80% media de la evaluarea națională și respectiv 20% media anilor de gimnaziu, urmează să fie afișată după finalizarea contestațiilor.

Aida POPA

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here