Atmosphere Residence Sebeş, o afacere de succes în construcţia de apartamente

0
117

Orașul Sebeș din inima Transilvaniei, în care trăiesc peste 25.000 de suflete, a devenit un adevărat model economic pentru toate marile orașe din România. Sebeș este, la ora actuală, orașul cu cea mai mică rată de șomaj din România – sub 1% – iar acest lucru s-a întâmplat datorită investițiilor de peste 400 de milioane de euro cu care un renumit concern german a deschis o fabrică de componente pentru automobilele Mercedes Benz.

Pe lângă investițiile din domeniul auto, Sebeș este recunoscut pentru investiții masive în fabrici din domeniul alimentar, industria de prelucrare a lemnului, iar domeniul imobiliar a început să cunoască o dezvoltare din ce în ce în mai mare. Totodată, Sebesul are 3 intrări la Autostrada A1, iar în curând se va uni cu municipiul Cluj-Napoca prin Autostrada A10.

În acest context, San Casa – unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din Sebeș și totodată din județul Alba – a anunțat lansarea unui nou proiect imobiliar complex denumit  Atmosphere Residence, care conține aproximativ 350 de apartamente și se întinde pe o suprafață totală de peste 40000 mp.

Construcția complexului de apartamente a început deja și se vrea a fi un proiect urbanistic de poveste, care conține spații verzi pentru petrecerea timpului liber, o grădiniță, spații comerciale și locuri de joacă pentru cei mici. Atmosphere Residence este amplasat în imediata vecinătate a singurului centru comercial din Sebeș și la o distanță de mai puțîn de 1 km de centrul orașului Sebeș. 

Dan Similie, CEO și Managing Partner San Casa a declarat că este al doilea proiect major în construcția de apartamente după ansamblul Eleganța, care a fost un real succes. “Așa cum spune și sloganul nostru „Calitatea face diferența!„ întotdeauna am pus pe primul loc calitatea în detrimentul cantității și acest lucru a făcut ca apartamentele pe care noi le construim să fie foarte apreciate și căutate. Atmosphere Residence este un proiect nou și ambițios prin care dorim să ridicăm standardele în construcții la cel mai înalt nivel, în acest scop ajutându-ne și experiență pe care am dobândit-o în cei 18 ani de activitate”, afirmă Dan Similie.

Amplasamentul excelent al complexului poate fi o alternativă foarte bună pentru tinerii care își doresc să locuiască în apropierea unui loc de muncă și doresc să câștige timp prețios, dar și pentru cei care doresc să realizeze o investiție într-un oraș în continuă dezvoltare așa cum este orașul Sebeș. Apartamentele din proiectul Atmosphere Residence sunt concepute astfel încât fiecare client să își poată personaliza spațiul după propria voință. Dezvoltatorul pune la dispoziția celor interesați apartamente cu 1, 2, 3 și 4 camere de diferite dimensiuni și dotate cu balcoane sau terase private, dar și apartamente de lux foarte generoase din punctul de vedere al spațiului, de aproximativ 137 mp. 

Site-ul dezvoltatorului poate fi accesat la adresa www.atmosphere-residence.ro

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here