Scursura umana din imagine este patronul scolii de șoferi Auto Salt Motor din Iasi. Sexagenarul cu reale probleme psihice, pe numele sau Constantin Negrii, a hartuit și blestemat in aceasta dimineata o cursanta care trebuia să intre în examen, pentru faptul că instructorul DE PE O ALTA MASINA lăsase motorul pornit.
“Asteptam sa intru in examen cand, la portiera masinii a aparut amenintator un domn care mi-a spus: “Femeie, nu ai minte deloc. Opreste motorul, e masina, nu avion”. Pe moment nu am inteles la ce se refera, apoi mi-am dat seama ca omul era deranjat de motorul unei masini vecine. Chiar daca a gresit masinile, domnul in cauza nu a incetat cu jignirile. Parca turbase! La intoarcerea instructorului cu care am facut scoala, i-am povestit ce s-a intamplat, iar acesta i-a atras atentia d-lui Negri ca i-a jignit cursanta si ca astfel de lucruri nu se fac. Domnul Negri a continuat sa ma jigneasca, spunandu-mi ca am streasina in loc de cap. Instructorul l-a rugat sa inceteze, deoarece am examen, dar degeaba. Dupa ce mi-a mai adresat o serie de invective, persoana a plecat nu inainte de a arunca peste umar un blestem: “Sa dea Dumnezeu sa nu ia examenul niciodata””, a declarat Nadia Buznea.
Fost politist, actual sociopat
In urma acestui incident, cursanta s-a demoralizat, i-au fost perturbate serios concentrarea si confortul psihic, și a pierdut examenul. In aceste conditii va trebui sa mai astepte inca 3 luni pana la urmatorul examen, sa mai achite alti bani, respectiv 400 de lei, sa mai stea la cozi pentru alte documente, sa mai faca alte ore de conducere, totul din cauza unui dereglat pentru care respectul fata de semeni este nul.
Potrivit conditiilor cumulative care ar trebui indeplinite pentru autorizarea unei scoli de soferi, administratorul acesteia ar trebui sa faca dovada a doua mari calitati- onorabilitate si competente profesionale. Dupa cum s-a vazut si din acest caz, despre onorabilitate nu poate fi vorba, cat despre competente profesionale, marturie stau procentele anuale de promovabilitate ale cursantilor Auto Salt Motor, cat si recenziile acestora cu privire la atitudinea lui Constantin Negrii care, nici mai mult nici mai putin…ii face la psihic in loc sa ii ajute sa dobandeasca cunostinte si deprinderi de conducatori auto. Individul este fost politist, pensionat la o varsta necuvenita, iar scoala sa de soferi mai este deservita de fiul acestuia si de sotie, ultima detinand functia de profesor de legislație in cadrul scolii. Tot potrivit legii, pentru autorizarea unei scoli de conducatori auto, administratorul acesteia ar trebui sa aiba contract de prestari servicii cu o unitate medicala. Nu stim daca la Auto Salt Motor exista un astfel de contract, dar cu siguranta lui Constantin Negrii ii este mai mult decat necesar un consult psihiatric periodic.
Pe numele lui Constantin Negrii vor fi facute plangeri la Politie si la Registrul Auto Roman (RAR)
Radu SEICARU