Sambata noaaptea, un echipaj de jandarmerie care se afla în misiune de patrulare în municipiul Iaşi a depistat o persoană asupra căreia a fost găsită materie vegetală, de culoare verde-oliv, cu miros înţepător, existând suspiciunea de a fi drog. Persoana în cauză a fost depistată în scara unui bloc, iar la vederea jandarmilor a încercat să ascundă ceva sub haină. Cu ocazia controlului corporal au fost găsite în mai multe porţii de materie vegetală. Substanţa suspectă ridicată şi actele de constatare au fost predate Biroului de Combatere a Criminalitatii Organizate Iaşi, în vederea continuării cercetărilor.