Ateneul Tatarasi, atestat ca institutie de spectacole si concerte, ramane cu usile inchise din cauza unor nereguli PSI

0
94

Ministerul Culturii, Comisia pentru Atestare si Avizare în Domeniul Impresariatului Artistic, prin Institutul Naţional de Cercetare şi Formare Culturală a acordat certificatul de atestare a Ateneului Tătărași ca instituție de spectacole și concerte. Astfel, Ateneul Tătărași este a doua instituție de cultură din Iași, după Opera Națională Română, care face parte din Registrul Artelor. Ministerul Culturii și Cultelor este autoritatea administrației publice centrale care urmărește punerea în aplicare și respectarea prevederilor ordonanței privind instituțiile și companiile de spectacole sau concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat artistic, ordonanța nr. 21/2007.  Ateneul Tătărași, instituție publică de spectacole și concerte se află în subordinea Municipiului Iași. De pe 11 noiembrie 2015, activitatea institutiei a fost suspendata de catre Inspectoratul pentru Situatii de Urgente din cauza unor nereguli pe linie PSI. Mai precis, doua trape de fum de pe acoperisul Ateneului nu sunt functionale.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here