Ateneul Național din Iași continuă și în ultima săptămână a lunii iulie seria de spectacole în aer liber care se vor desfășura în Grădina de vară a Ateneului, la Amfiteatrul Palas și pe terasa acoperiș a instituției noastre.
Iubitorii de teatru sunt așteptați cu spectacole pentru toate gusturile, începând de la piese pentru copii până la comedii spumoase pentru cei mari, care le vor aduce zâmbetul pe față în serile de vară.
Astfel, publicul este invitat la Amfiteatrul Palas, miercuri, 29 iulie, începând cu ora 19.00, la „Dineu cu proști”, regia Sebastian Bădărău. Cei prezenți vor face cunoștință cu Pierre Brochant, un mare editor parizian, care organizează în fiecare miercuri, împreună cu prietenii lui, un „dineu cu proști”. Pierre crede că în acea seară a tras un tun, fiindcă a găsit un specimen ca nimeni altul până acum: Francois Pignon, colecționar de machete de chibrituri. Doar că miercurea respectivă Pierre are o criză de sciatică și ajunge să se bazeze pe Francois să-i rezolve toate probleme de căsnicie, afaceri și prieteni.
Luna se încheie vineri, 31 iulie, de la ora 20.00, în Grădina de vară a Ateneului, cu spectacolul „Preșul”, în regia Denisei Cernat, un eveniment în care vom găsi rezolvarea la problema „ce facem cu VECINII și mai ales când aceștia ne fac viața un calvar.”
Ateneul ie ș ean anun ț ă, în luna lui Gustar, un program cultural-artistic variat, cu reprezenta ț ii teatrale în Grădina de vară a Ateneului ș i la Amfiteatrul Palas ș i proiec ț ii de film pe terasa acoperi ș .
Spectacolele lunii august debutează sâmbătă, 1 august, în Grădina de vară a Ateneului, de la ora 10.00, cu spectacolul „După faptă și răsplată”, o producție Marionnete Show, în care cei mici le vor descoperi și se vor împrieteni cu prințesele Layla și Charlotte. Tot în aceeași zi, dar de la ora 20.00, publicul se va întâlni cu simpaticele personaje Frosinel și Petronela, în „Căsătorie în doi”, regia Andrei Ciobanu.
Grădina de vară a Ateneului este locul unde sunt așteptați iubitorii de teatru și în cea de a doua zi a lunii august. Astfel, de la ora 12.00, copiii vor avea ocazia să vadă personajele lor preferate din desene animate: Spiderman, Batman, Albă ca Zăpada, Prințesa Aurora, Cenușăreasa și multe altele, într-un spectacol plin de animație și divertisment, în „Supervacanța Show”, realizat de Compania Andirino. Duminică, 2 august, dar de la ora 20.00, Frosinel și Petronela se vor reîntoarce în fața publicului, în spectacolul „1+1=3”, regia Andrei Ciobanu.
Luna august vine și cu două noi premiere, „Astă-seară… în familie”, regia Erica Moldovan, pe 9 august și „Magie în bucătărie”, o producție Teatro Blu, pe 22 august.
Evenimentele vor fi organizate cu respectarea măsurilor ș i regulilor de distan ț are socială impuse. Biletele pentru spectacole pot fi achizi ț ionate de pe www.ateneuiasi.ro, de la casa de bilete a Ateneului sau cu o oră înainte de începerea spectacolului la Amfiteatrul Palas. Pre ț ul unui bilet este de 15 lei la spectacolele pentru copii ș i 20 de lei la cele pentru adul ț i.
Sâmbătă, 1 august 2020, ora 10:00: „După faptă și răsplată”, Marionnette Show (Grădina de vară a Ateneului)
Sâmbătă, 1 august 2020, ora 20:00: „Căsătorie in doi”, regia Andrei Ciobanu (Grădina de vară a Ateneului)
Duminică, 2 august 2020, ora 12:00: „Supervacanța Show”, Compania Andirino (Grădina de vară a Ateneului)
Duminică, 2 august 2020, ora 20:00: „1+1=3”, regia Andrei Ciobanu (Grădina de vară a Ateneului)
Miercuri, 5 august 2020, ora 10:00: „Mica sirenă”, Marionnette Show (Amfiteatrul Palas)
Sâmbătă, 8 august 2020, ora 20:00: „Dragoste pe contrasens”, regia Andrei Ciobanu (Grădina de vară a Ateneului)
Duminică, 9 august 2020, ora 10:00: „Povestea prințesei Thea”, Teatro Blu (Amfiteatrul Palas)
Duminică, 9 august 2020, ora 12:00: „O poveste descâlcită”, Compania Andirino (Grădina de vară a Ateneului)
Duminică, 9 august 2020, ora 19:00: Premiera „Astă seară… în familie”, regia Erica Moldovan (Amfiteatrul Palas)
Miercuri, 12 august 2020, ora 10:00: „Amintiri din copilărie”, regia Octavian Jighirgiu (Amfiteatrul Palas)
Miercuri, 12 august 2020, ora 19:00: „Comedie cu olteni”, regia Ovidiu Cuncea (Amfiteatrul Palas)
Sâmbătă, 15 august 2020, ora 10:00: „Aventuri cu… dl. Goe”, regia Iulian Sandu (Grădina de vară a Ateneului)
Sâmbătă, 15 august 2020, ora 20:00: „Sit down comedy”, cu Andrey Ciobanu (Grădina de vară a Ateneului)
Duminică, 16 august 2020, ora 10:00: „Făt Frumos din lacrimă”, regia Erica Moldovan (Amfiteatrul Palas)
Duminică, 16 august 2020, ora 12:00: „Capra cu trei iezi”, Marionnette show (Grădina de vară a Ateneului)
Duminică, 16 august 2020, ora 19:00: „Atenție, aterizăm!”, regia Daniel Onoae (Amfiteatrul Palas)
Miercuri, 19 august 2020, ora 10:00: „Magic Aventura”, Teatro Blu (Amfiteatrul Palas)
Miercuri, 19 august 2020, ora 19:00: „Cu capu-n nori”, regia Daniel Onoae (Amfiteatrul Palas)
Sâmbătă, 22 august 2020, ora 10:00: „Peter Pan”, regia Ioan Iulian Sandu (Grădina de vară a Ateneului)
Sâmbătă, 22 august 2020, ora 12:00: Premiera „Magie în bucătărie”, Teatro Blu (Grădina de vară a Ateneului)
Sâmbătă, 22 august 2020, ora 20:00: „Astă seară… în familie”, regia Erica Moldovan (Grădina de vară a Ateneului)
Duminică, 23 august 2020, ora 10:00: „Rapunzel”, Marionnette show (Amfiteatrul Palas)
Duminică, 23 august 2020, ora 12:00: „Micul circ”, Teatro Blu (Grădina de vară a Ateneului)
Duminică, 23 august 2020, ora 19:00: „Take, Ianke și Cadîr”, regia Ion Sapdaru (Amfiteatrul Palas)
Sâmbătă, 29 august 2020, ora 10:00: „Mickey MAGInarium”, Teatro Blu (Grădina de vară a Ateneului)
Sâmbătă, 29 august 2020, ora 20:00: „Prima dată”, regia Erica Moldovan (Grădina de vară a Ateneului)
Duminică, 30 august 2020, ora 10:00: „Alunecând într-o caisă”, Art You School (Grădina de vară a Ateneului)
Duminică, 30 august 2020, ora 12:00: „Sarea în bucate”, Marionnette Show (Grădina de vară a Ateneului)
Duminică, 30 august 2020, ora 20:00: „Astă seară… în familie”, regia Erica Moldovan (Grădina de vară a Ateneului)