Vasile Salaru, secretar de stat în Ministerul Educatiei, a reusit sa socheze din nou prin declaratiile sale care tradeaza grave probleme psihice, emotionale si sexuale. Acesta a declarat, intr-o intalnire informala pe care a avut-o la Timisoara, că dorește să introducă în școli cursuri despre “trecuta educație de pension”.
“Aceste ore de consiliere vizează o integrare mai ușoară în societate, prin atitudine, prin ținută. Elevii noștri nu știu să calce pe stradă. Eu aș vrea să văd o elevă de clasa a XI-a sau a XII-a mergând frumos pe tocuri, dansând vals sau tango, știind să fie o gazdă bună, și cred că este o latură a învățământului românesc care a fost total neglijată și care ar putea aduce aminte, sper să nu zâmbiți, de trecuta educație de pension“, a declarat secretarul de stat în Ministerul Educației, Vasile Şalaru. Si poate n-ar fi fost nimic, dacă oficialul nu ar fi venit cu alte precizări, la finalul conferinței de presă. Acesta a explicat, mai pe scurt, că fetele ar trebui să se ghideze după următorul enunț: “Pieptul în față, dosul în spate și să leșine băieții”.
“Îmi cer scuze dacă nu m-am făcut înțeles, dar cred că un băiat, când are de braț o fată, cel puțin, așa e la mine, în zona Moldovei, nu cred că îl interesează dacă fata știe educație rutieră, ci dacă știe să meargă frumos, ca o doamnă. Într-un cuvânt, pieptul în față, dosul în spate și să leșine băieții!“, a ținut să argumenteze Vasile Şalaru, care a spus că nu neagă utilitatea educației rutiere sau a cursurilor de prim-ajutor, dar că acestea oricum se mai făceau, la dirigenție, și că în completarea ar putea veni și instruirea propusă de el.