Politic

Atac fara precedent al unui fost lider PSD la adresa „gastii Chirică”. „Nasul” Nichita vs. „no name din PSD care au izolat Iasul”

By Redacția

February 11, 2018

Fostul primar al Iaşului, Gheorghe Nichita, a scos capul pentru prima oara, in mod radical, din conserva in care-l inchisesera procurorii si judecatorii care i-au instrumentat si judecat faptele de coruptie. Pe fondul executiei politice care l-a vizat pe „primarul playboy”, Mihai Chirica, fostul primar al Iasului s-a dezlantuit atat impotriva acestuia cat si a acolitilor.

Iata ce a scris pe facebook, fostul lider al PSD Iaşi.

Natura umană nu încetează să mă surprindă! Capacitatea de disimulare, de transformare, de victimizare pe care o au unii oameni este de-a dreptul spectaculoasă! Am urmărit și eu ultimele evenimente din politica ieșeană. PSD Iași a decis excluderea din partid a primarului Mihai Chirica și a acoliților săi, Sorin Iacoban, personaj care nu a reușit să conteze niciodată atât cât și-ar fi dorit, și Gabriel Harabagiu, un „no name” până în momentul în care, pe baza prieteniilor sale cu „sistemul”, a fost susținut de Chirica să devină viceprimar.

Am văzut figurile spă ș ite, de victime, cu care au ie ș it Chirica, Harabagiu ș i Iacoban din ș edin ț a în care s-a votat excluderea. Ș i, sincer, nu în ț eleg… chiar nu se a ș teptau ca, la un moment dat, să apară ș i un răspuns la ac ț iunile lor?! Cât de naiv, cât de imatur politic trebuie să fii să crezi că te po ț i comporta la nesfâr ș it ca un copil răsfă ț at?!

Pentru Mihai Chirica excluderea din partid a fost doar o chestiune de timp. El s-a cerut de mult afară! Chirica nu ș i-a asumat niciodată statutul de membru PSD; în mintea lui a candidat ca independent, doar sus ț inut de social-democra ț i. După câ ș tigarea alegerilor, s-a dezis ce cei care l-au ajutat ș i, mai mult, în paranoia sa a ajuns să se confunde cu PSD, să creadă că PSD este el, că el este creatorul PSD. Pe Chirica, această autosuficien ț ă l-a îngropat politic; pentru el, orice func ț ie este prea mică, nu este nimeni mai puternic ca el! Nu a în ț eles că în PSD sunt foarte mul ț i oameni cu experien ț ă, buni profesioni ș ti, oameni care cred în ideologia social-democrată, oameni pe care nu po ț i să îi folose ș ti ș i apoi să îi arunci la co ș ul de gunoi! Din cauza ego-ului său, Chirica izolează Ia ș ul, victimizându-se pe sine.

A abandonat electoratul tradi ț ional al PSD, iar acum toate demersurile sale sunt exerci ț ii de imagine ce urmăresc doar păcălirea tinerilor. A atacat guvernul PSD ș i pe Dragnea pentru a câ ș tiga simpatia tinerilor de dreapta; nu din convingere, ci doar pentru imagine, pentru că „dă bine” la tineri să fii împotriva „comuni ș tilor” PSD-i ș ti; a ș a l-au învă ț at pe el sfătuitorii!

La Ia ș i, primarul pus de PSD nu reprezintă PSD, nu luptă pentru programul de guvernare propus de PSD; la Ia ș i, primarul PSD este în opozi ț ie cu PSD… este noaptea min ț ii!

Dragnea a gre ș it punându-l pe Chirica să candideze la Ia ș i; în loc să aleagă un om cu personalitate a ales un oportunist slugarnic; Dragnea a ales un „yesman”… i-a fost mai comod! Chirica s-a dezis rapid de Dragnea, dar fără sus ț inerea lui nu ar fi fost candidatul PSD Ia ș i pentru Primărie! Iar „pe persoană fizică”, nici măcar „magnificul” Chirică nu ar fi câ ș tigat alegerile împotriva PSD, la Ia ș i!

Din păcate, din politica pe care o duce Mihai Chirica, CEI CARE VOR PIERDE SUNT IE Ș ENII! Uita ț i-vă câte proiecte din fonduri europene ș i guvernamentale se fac la Consiliul Jude ț ean, iar LA PRIMĂRIE NU SE FACE NIMIC!

Cum ar fi fost dacă Mihai Chirica ar fi avut o bună rela ț ie cu actuala conducere a PSD ș i cu Guvernul?! Oare nu ar fi avut de câ ș tigat Ia ș ul ș i ie ș enii dacă Mihai Chirica ar fi dat dovadă măcar de un bob de în ț elepciune?! Cu sau fără PSD, Chirica personal nu pierde nimic, pe moment! Se ghidează, probabil, după acela ș i motto pe care l-a folosit ș i atunci când Ia ș ul a fost scos din competi ț ia pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii: „n-am pierdut nimic, pentru că nu dădeau nimic”!

De cealaltă parte, Harabagiu ș i Iacoban s-au pierdut în goana după avantajele individuale mărunte, de moment sau de viitor. Ar fi putut ca, împreună cu Chirica, să construiască proiecte pentru Ia ș i, pentru ie ș eni, dar s-au consumat în micimea intereselor personale. Raportat la PSD, cei doi au făcut multe prostii, dar maximul lor de proastă cre ș tere ș i de incon ș tien ț ă a fost în urmă cu câteva săptămâni: e curată sinucidere politică să îl dai afară de la Revelionul pensionarilor organizat de PSD Ia ș i chiar pe Maricel Popa, pre ș edintele partidului, fie el ș i interimar.

De ș i au făcut acest gest de neîn ț eles pentru orice om cu o urmă de manifestare intelectuală, au fost, totu ș i, surprin ș i de decizia Comisiei de Etică. Penibilă atitudine! La fel de penibil a fost ș i modul în care Harabagiu s-a umilit în încercarea sa de a-l îndupleca pe Maricel Popa, cu o zi înainte de BPJ, să revină asupra deciziei de a-l exclude din partid!

Sincer, nu mă bucură excluderea lui Iacoban sau a lui Harabagiu din PSD, dar a fost o decizie corectă! În ceea ce-l prive ș te pe Chirica, tind să cred că el nu a fost, niciodată, cu adevărat, în PSD! I se oferă acum ocazia pentru „un nou început”… poate unul cu mai multă în ț elepciune!

Mi s-a repro ș at comportamentul celor trei, pe motiv că eu „i-am crescut”! I-au crescut părin ț ii lor, s-au crescut singuri, eu nu i-am crescut, EU I-AM CONDUS!”.

Marius GAVRILESCU