Local

Asociatia “Salvati Copiii” infrunta analfabetismul in sesul Bahluiului.

By Redacția

February 07, 2017

Din luna ianuarie, Asociaţia Salvaţi Copiii Iaşi a reluat derularea activităților din cadrul proiectului implementat cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași: ”O nouă șansă în educație”. Și anul acesta ne-am propus să contribuim la reducerea abandonului școlar în rândul copiilor aflați în dificultate din cele două comunități defavorizate din Iași: zona Șes Bahlui – cartier Dacia și zona căminelor Cantemir. Un numar de 60 de copii aflați în dificultate vor beneficia de serviciile de recuperare psiho-socioeducațională,oferite în cadrul celor două Centre Educaționale ale Asociației Salvați Copiii Iași. Activitățile derulate vor asigura copiilor un mediu propice pentru recuperare și dezvoltare, pentru construirea unor norme de relaţionare, dar și pentru însuşirea unor abilităţi necesare integrării lor sociale. Copiilor li se vor alătura ca beneficiari și părinții, aceștia urmând să beneficieze de activități informative privind importanța educației și a respectării drepturilor copiilor. Abordarea inovativă a serviciilor sociale propuse prin proiect, integrează cele două dimensiuni ale intervenţiei: recuperare psiho-socio-educaţională a copiilor aflaţi în dificultate, în paralel cu dezvoltarea abilităţilor parentale. Valoarea totală a proiectului este de 77.000 lei, din care 70.000 lei reprezintă finanţare nerambursabilă, iar 7.000 lei reprezintă contribuţia beneficiarului.

Aida POPA