ASFOR și Bursa Română de Mărfuri înființează Bursa Lemnului

0
97

Asociația Forestierilor din România – ASFOR și Bursa Română de Mărfuri (BRM) au încheiat un Memorandum de înțelegere pentru de realizarea unei platforme de piață bursieră pentru comercializarea lemnului și materialului lemnos: BURSA LEMNULUI!

 O astfel de platformă va asigura tranzacții transparente, eficiente, competitive și integre. Informațiile privind piețele administrate de BRM sunt publice, iar corectitudinea și respectarea normelor etice sunt asumate prin reglementările interne ale bursei.

 Tranzacțiile pe bursă au avantaje atât pentru vânzători, cât și pentru cumpărători:

·       Negocierea prețurilor electronic sau prin licitație cu strigare.

·       Cotații și prețuri de referință puse la dispoziția clienților.

·       Executarea în bune condiții a contractului în baza unui sistem de garanții.

·       Facturarea electronică și debitarea directa.

·       Termenul redus de desfășurare a procedurilor – ordinul este programat la tranzacționare în maximum 7 zile din momentul emiterii lui

 Înființarea Bursei Lemnului va duce comerțul cu lemn și material lemnos la un alt nivel din toate perspectivele comerciale și etice. Semnatarii acestui Memorandum și-au asumat o construcție care va simplifica și clarifica, totodată, comerțul cu lemn și material lemnos. Există burse ale lemnului în statele occidentale, sperăm să operaționalizăm și Bursa Lemnului din România în primul trimestru al anului 2022.

 ASFOR reprezintă interesele de breaslă ale persoanelor juridice din domeniul exploatării și prelucrării primare a lemnului. Asociația promovează comerțul liber, sigur și transparent cu lemn și material lemnos și dorește dezvoltarea pieței dedicate vânzării și achiziției de lemn și material lemnos.

 BRM este o instituție cu experiență și expertiză în organizarea piețelor de materiale. Are o structură deja constituită pentru vânzarea-cumpărarea de mărfuri și poate construi și opera o platformă de piață bursieră pentru comercializarea lemnului și materialului lemnos

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here