ApaVital intrerupe furnizarea apei potabile în mai multe localităti din judetul Iasi

0
87

Precipitațiile consistente înregistrate în perioada 2-3 iunie 2016 în bazinul hidrografic al râului Ozana au determinat antrenarea masivă de aluviuni, ce au condus la o creștere a turbidității cu mult peste limita admisă, în drenul nou al captării de apă Timișești.

În aceste condiții, s-a luat decizia de deschidere a vanelor de descărcare din zona localității Strunga, de pe firul II al aducțiunii Timișești, începând cu vineri 3 iunie 2016, ora 13.00, pentru un interval estimat de 6-8 ore, în funcție de evoluția turbidității.

Din acest motiv, ApaVital se vede pusă în neplăcuta situație de a nu furniza apă potabilă către localitățile Strunga, Tg. Frumos, Ion Neculce, Războieni, Bălțați, Mădârjești, Brăiești, Podu Iloaiei, Erbiceni, Dumești, Mogoșești-Siret și Hălăucești, din momentul epuizării apei potabile din rezervoarele care alimentează aceste localități.

Furnizarea apei potabile va fi reluată imediat ce turbiditatea apei va reveni la valorile admise. În vederea evitării efectelor negative cauzate de lipsa apei, ApaVital Iaşi roagă consumatorii afectaţi să-şi creeze rezerve de apă pentru perioada de întrerupere. Pentru informaţii suplimentare sau alte sesizări, clienţii pot suna la numărul de telefon 0232.969

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here