În urma unor solicitări ale Comisiei Municipale de Circulație, Poliția Municipiului Iași – Biroul Rutier a avizat mai multe măsuri în vederea fluidizării circulației rutiere și creșterii siguranței în trafic:
Instituire sens unic de circulație pe str. Buridava (sensul de mers dinspre bld. Dacia către str. Tabacului). Pe str. Buridava, intersecție cu bld. Dacia, va fi amplasat indicatorul rutier „Sens unic”, iar la capătul opus al sectorului, respectiv la intersecția cu strada Tabacului, va fi amplasat indicatorul rutier „Accesul interzis”. Pe arterele care intersectează strada Buridava va fi amplasat indicatorul rutier indicator „Oprire”, în situația în care acest indicator nu este amplasat, cât și indicatorul rutier „La stânga/la dreapta”, după caz.
Instituire sens unic de circulație pe str. Vitejilor (sensul de mers dinspre str. Tabacului către bld. Dacia). Pe str. Vitejilor, intersecție cu str. Tabacului va fi amplasat indicatorul rutier „Sens unic”, iar la capătul opus al sectorului, respectiv la intersecția cu bld. Dacia, va fi amplasat indicatorul rutier „Accesul interzis”. De asemenea, pe str. Vitejilor, intersecție cu str. Buridava (zona Piața Dacia, vizavi de imobilul G7), va fi amplasat indicatorul rutier „Sens unic”, sens de mers dinspre str. Buridava. Pe arterele care intersectează strada Buridava va fi amplasat indicatorul rutier „Oprire”, în situația în care acest indicator nu este amplasat, cât și indicatorul rutier „La stânga/la dreapta”, după caz.
Montare indicator „Oprire interzisă” pe aleea de legătură între str. Hlincea și șos. Nicolina (Biserica „Înălțarea Domnului”).
Amplasare separatoare de sens (cauciuc cu elemente reflectorizante) pe axul str. Gen. Berthelot.
Înființare treceri de pietoni pe str. Stejar și pe stradela Ciric (la intersecția celor două artere de circulație). Trecerile de pietoni vor fi presemnalizate prin amplasarea indicatorului rutier „Presemnalizare trecere pentru pietoni” și semnalizate prin amplasarea indicatorului rutier „Trecere pentru pietoni”.
Înlocuire indicatoare „Trecere pentru pietoni” cu „Trecere pentru pietoni” cu lămpi filatoare la intersecția Zimbru.
Montare indicatorului „Limitare viteză 30 km/h” în zona școlii pe str. Crișului (pe sensul de mers str. Cerna – str. Lotrului). Se va amplasa indicatorul rutier „Limitare viteză”, iar la terminarea sectorului cu limitare de viteză se va amplasa indicatorul „Sfârșitul limitării de viteză”. De asemenea, având în vedere faptul că această restricție se va aplica în zona unei unități de învățământ, se vor dispune măsuri de amplasare și a indicatorului „Copii”, în situația în care acesta nu este amplasat. Trecerea de pietoni va fi presemnalizată prin amplasarea indicatorului rutier „Presemnalizare trecere pentru pietoni” și semnalizată prin amplasarea indicatorului rutier „Trecere pentru pietoni”, aceste două indicatoare urmând a fi amplasate pe ambele sensuri de mers.
Înființare trecere de pietoni pe str. Valea Adâncă (în dreptul imobilului de la nr. 5).
Montare indicatoare rutiere pe aleile paralele cu pasajul „Octav Băncilă” dinspre șos. Națională:
– „Limitare viteză 30 km/h”
– „Alte pericole” (zona tranzitată pietonal)
– „Limitare de gabarit de lățime la 2,2 m”
– sensuri unice pe cele două alei.
Instituire sens unic și montare indicator „Limitare viteză 10 km/h” pe aleea carosabilă din cartierul Ciurchi, bloc F4, spre str. Han Tătar. La începutul sectorului de drum va fi amplasat indicatorul rutier „Sens unic”, iar la capătul opus al sectorului, respectiv la intersecția cu str. Han Tătar va fi amplasat indicatorul rutier „Accesul interzis”. La începutul sectorului de drum va fi amplasat indicatorul rutier „Limitare viteză”, iar la terminarea sectorului cu limitare de viteză se va amplasa indicatorul „Sfârșitul limitării de viteză”.
Montare indicator „Limitare viteză 30 km/h pe aleea Petre Culianu. La începutul sectorului de drum va fi amplasat indicatorul rutier „Limitare viteză”, iar la terminarea sectorului cu limitare de viteză se va amplasa indicatorul „Sfârșitul limitării de viteză”.
Montare indicator „Oprire” pe aleea Basarabi, la intersecția cu str.Basarabi.
Montare popici pe aleea Decebal, în lateralul Școlii „Titu Maiorescu” (intrare elevi), pilonii urmând a fi amplasați pe trotuarul pietonal ce mărginește aleea Decebal.
Montare indicator „Oprire interzisă” pe str. Cuza Vodă (înaintea intersecției cu str. Armeană, sensul de mers spre Târgu Cucu)
Montare indicator „Oprire interzisă” de la ieșirea din pasajul CF Galata către str. Lotrului, pe ambele părți ale sectorului de drum.
Montare indicator „Acces interzis” cu adiționalul „Cu excepția riveranilor” pe fd. W. Mărăcineanu.
Amplasare indicator „Oprire interzisă” trotuarul stâng de pe aleea Rozelor (tronsonul vizat fiind cel din zona Bisericii „Ștefan cel Mare”) sens de mers str. Nicolina – bd. Socola.
Montare indicator „Acces interzis” cu adiționalul „Cu excepția riveranilor” pe fd. Teodor Codrescu.
Amplasare indicator „Oprire interzisă” pe șos. Nicolina, tronson cuprins între str. Răzoarelor și șos. Tudor Neculai, pe sensul de intrare în oraș.
Marius GAVRILESCU