Național

Apa de la robinet din Focşani, contaminată cu materii fecale din aprilie. Oamenii află abia acum

By Redacția

June 04, 2015

Sursa de alimentare de la punctul Babele, care aparţine CUP Focşani, a fost contaminată cu materii fecale, în luna aprilie. DSP a constatat că în apă este o “contaminare de origine fecală” faţă de care CUP n-a efectuat dezinfecţia apei, fiind un pericol pentru sănătatea publică. Staţia Babele a fost închisă şi şeful CUP, Gheorghe Vasilescu, neagă că vreo picătură din apa infestată ar fi ajuns la consumatorii din Focşani. Din luna aprilie şi pană în prezent, CUP Focşani spune că face verificări să vadă de unde s-a produs infestarea. Grav este că pană în acest moment, CUP n-a considerat că trebuie să anunţe populaţia de acest incident. În aceste condiţii, cat de sigură este apa pe care o bem de la robinet? Apa de băut pentru Focşani a fost infestată cu fecale! Între 15 şi 20 aprilie, focşănenii din zona de nord a oraşului, cartier Obor şi Gară, ar fi primit, la robinete, apă improprie consumului uman. Sursa de alimentare de la punctul Babele, care aparţine SC CUP SA Focşani, a fost contaminată de la o sursă din apropiere, la Boloteşti. Deşi regia de apă monitorizează săptămanal calitatea apei furnizate populaţiei cu ajutorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vrancea, există posibilitatea ca apa infestată să fi ajuns la populaţie în perioada dintre recoltarea probelor şi aflarea rezultatelor. Astfel, pe 15 aprilie, CUP Focşani a dus primele probe de apă la DSP, rezultatul analizelor fiind furnizat instituţiei pe 20 aprilie. În toată această perioadă, nu s-a ştiut astfel despre problema de la punctul Babele, informează Ziarul de Vrancea. “Referitor la probele de apă prezentate la DSP Vrancea, în data de 15.04, 2015, în cadrul programului de monitorizare de control, din instalaţia centrală de aprovizionare cu apă potabilă a oraşului Focşani – ZAA Babele s-au constatat următoarele: depăşirea NTG la 22 grade Celsius şi la 37 grade Celsius, precum şi prezenţa germenilor patogeni: bacterii coliforme şi Escherichia coli, în apa produsă şi distribuită, prelevată de la rezervoarele de înmagazinare a apei aferente Staţiei din Şoseaua Vrancei ceea ce arată persistenţa unei contaminări de origine fecală şi neefectuarea/ineficienţa dezinfecţiei apei. Probele de apă sunt neconforme fapt ce reprezintă un pericol pentru sănătatea publică, prin distribuirea către consumatori a apei, care nu se încadrează cerinţelor de calitate”,se arată în răspunsul oferit ieri de DSP Vrancea.