Ministrul Sorin Grindeanu își ține în brațe colega de partid, pe Elena Mitrofan, care este încă manager interimar al Spitalului Clinic CF Iași, deși concursul pentru conducerea unității medicale s-a încheiat în urmă cu aproximativ șapte luni și a fost câștigat de contracandidatul acesteia, medicul Mihai Glod.
Concursul pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului Clinic CF Iași s-a finalizat în decembrie 2023, fiind câștigat de dr. Mihai Glod, care a obținut un punctaj mai mare, adică 9,53, în timp ce contracandidata sa, dr. Elena Mitrofan, a obținut 9,50. Deși au trecut aproape șapte luni de la finalizarea concursului, dr. Mihai Glod nu a putut să-și preia mandatul. Mai mult, Ministerul Transporturilor i-a prelungit, în urmă cu circa o lună, Elenei Mitrofan, mandatul de manager interimar pentru încă șase luni, acest lucru putând fi catalogat drept un abuz de putere.
Elena Mitrofan, care este membră a Partidului Social Democrat, este susținută și de membrii importanți din formațiunea politică, după ce a finanțat cu sume importante campania electorală. Este clar că Elena Mitrofan ține cu dinții să rămână la conducerea unității medicale, din moment ce a renunțat la postul din cadrul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie pentru funcția de manager interimar de la Spitalul CF Iași, deși aici câștigă cu 90.000 de lei mai puțin.
Nemulțumit de situație, în data de 14 iunie 2024, dr. Mihai Glod a dat în judecată Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic CF Iași și Spitalul Clinic CF Iași. Mihai Glod are șanse foarte mari să câștige procesul intentat ministrului și unității medicale, iar medicul va trebui să primească despăgubiri pentru perioada în care nu a ocupat funcția câștigată prin concurs.
Marius GAVRILESCU