Timp liber

Angajații United Business Center au fost spiriduși pentru 130 de copii, care au trimis scrisori ce au ajuns în „Bradul Dorințelor”

By Redacția

December 22, 2021

A devenit deja tradiție ca angajații United Business Center (UBC) să primească, de la copiii ce întâmpină diverse probleme, scrisorile destinate lui Moș Crăciun. Și anul acesta a fost împodobit „Bradul Dorințelor”, iar comunitatea UBC a avut grijă ca năzuințele celor mici să se îndeplinească și, mai mult decât atât, să le ofere garanția faptului că ți se întâmplă lucruri bune în viață, dacă îți dorești ceva cu adevărat. Astfel, cei 130 de copii s-au putut bucura deja de magia sărbătorilor. Pentru mulți copii, Moș Crăciun este doar un vis, iar sărbătorile de iarnă nu au nimic special față de oricare altă zi din an. La 130 de astfel copii din județul Iași, darurile au ajuns mai devreme datorită comunității UBC, care a luat și în acest an scrisori din „Bradul Dorințelor” și a îndeplinit visele celor mici. Toți au primit încălțăminte și haine de iarnă, rechizite, cărţi, jucării, alimente, nelipsitele dulciuri şi multe alte cadouri. „De aproape un deceniu, copiii din centrele de zi ale Fundației Star of Hope România au descoperit că Moș Crăciun există. Chiar dacă mulți dintre ei își pierduseră speranța… o stea a răsărit din nou în viețile lor. Și această Stea a Speranței poartă numele unui partener de nădejde: United Business Center. Prin bunăvoința și implicarea oamenilor de la United Business Center, dorințele copiilor prind contur și devin realitate. Nu există bucurie mai mare decât fericirea unui copil împlinit, care și-a recăpătat speranța și credința că Moș Crăciun există! Mulțimim spiridușilor Moșului și sperăm ca aceștia să își continuie misiunea și în anii ce vor veni”, a spus Adina Mihalăchiuță, responsabil PR Fundația Star of Hope România. „Bradul Dorințelor” este organizat de comunitatea UBC împreună cu Fundația Star of Hope România și a ajuns la a șasea ediţie. Aceasta este una dintre campaniile de responsabilitate socială cu o puternică implicare în comunitate orientată către dezvoltare locală și cu susținere concretă pentru un viitor mai bun oferit tinerei generații. Aida POPA