Poli Iași a anunțat numele noului antrenor principal al echipei, post rămas vacant după demiterea lui Daniel Pancu. Clubul din Copou a transmis că Andrei Cristea, atacant care nu își anunțase încă retragerea din activitatea de fotbalist, va conduce staff-ul tehnic în următoarea perioadă.
”Jucătorul reprezentativ al echipei noastre în ultimii ani va conduce colectivul tehnic al grupării din Copou”, a transmis Poli Iași.
Ciprian Paraschiv, președintele clubului din Copou, a transmis că Andrei Cristea a fost numit antrenor principal.
”Este firesc pentru Andrei Cristea să treacă la următorul nivel și cred că acum este momentul potrivit. Cunoaște lotul, cunoaște specificul clubului și al orașului. Mai mult decât atât, se bucură de susținerea și încrederea noastră. Noi îi dorim mult succes și să debuteze cu o victorie în primul joc în noua sa calitate, antrenor la Poli Iași”, a transmis Ciprian Paraschiv, pentru site-ul oficial al lui Poli Iași.
Andrei Cristea îl înlocuiește, astfel, pe banca lui Poli Iași pe Daniel Pancu, antrenor cu care a avut un conflict în noiembrie, în urma căruia atacantul a fost exclus din lot pentru jocul cu Voluntari, pierdut 0-4.
După 20 de etape, Poli Iași este ultima în Liga 1, cu 15 puncte, și vine după cinci rezultate negative la rând, o remiză, 1-1 cu Chindia, și patru înfrângeri, 0-1 cu Botoșani, 1-2 cu Gaz Metan, 1-2 cu UTA și 1-3 cu FCSB.
Andrei Cristea va debuta în funcția de antrenor principal al lui Poli Iași chiar în Copou, în partida cu Universitatea Craiova, programată marți, de la ora 20:00, în direct la Digi Sport 1. (M.G.)