Andrei Buiceag, fostul director al AJPIS, repus in functie de judecatori dupa ce a fost dat afara pentru incompetenta

0
117

Andrei Leonard Buiceag a câştigat în primă instanţă procesul cu AJPIS. Instanţa a decis ca el să fie pus pe funcţia pe care o deţinea înainte de a fi dat afară. „Nu am primit încă hotărârea instanţei. Aşteptăm să vedem motivarea sentinţei”, susţine Costel Grojdea, actualul şef al instituţiei.

Controversatul Andrei Leonard Buiceag (FOTO) revine în fruntea Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS), la aproape un an distanţă de la momentul când a fost dat afară din instituţie pe uşa din dos. Printr-o sentinţă pronunţată de magistraţi în urmă cu două zile, pe 6 februarie, Tribunalul Iaşi a anulat decizia de eliberare din funcţie a fostului director AJPIS. Ba mai mult, instanţa a dispus reintegrarea fostului director AJPIS pe postul şi în activitatea de coordonare deţinute la data emiterii deciziei din 11 martie 2016. Concomitent, ANPIS a fost obligată să îi plătească lui Buiceag despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, precum şi celelalte drepturi salariale pe care acesta era îndreptăţit să le primească anterior încetării raportului de serviciu.

sursa: Ziarul de Iasi

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here