Anchetă la Spitalul Sf. Spiridon din Iași, după moartea celor doi medici rezidenți, de 28 și 31 de ani

0
46

Ministerul Sănătății a solicitat o anchetă pentru a se stabili dacă există vreo legătură între moartea celor doi medici rezidenți, de 28 și 31 de ani, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Spiridon din Iași. De asemenea, se cercetează dacă mediul de lucru din spital ar fi putut să influențeze în mod negativ starea de sănătate a celor două cadre medicale.

Medicii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Spiridon din Iași sunt șocați după ce doi medici rezidenți la Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie, în vârstă de 28 și, respectiv, 31 de ani, au murit la interval de aproximativ două săptămâni.
Pe 28 martie, George Ștefan Tilă, medic rezident de 31 de ani, s-a stins din viață în timp ce se afla acasă. Acesta era originar din Bârlad, județul Vaslui, și se afla în ultimul an al rezidențiatului. Medic rezident în anul V fiind, acesta trebuia să facă gărzi la secția Medicină internă de la Spitalul ‘Elena Beldiman’ din luna martie. Acesta a murit la câteva zile după prima gardă.
Ulterior, pe 13 aprilie, la o distanță de doar două săptămâni, Emanuel Mirel Luca, medic rezident tot la Institutul de Gastroenterologie, a fost găsit mort în propria locuință. Tânărul de 28 de ani a murit în timp ce încerca să deschidă geamul și, deși inițial s-a crezut că este vorba despre un infarct, rezultate ale autopsiei au arătat leziuni la nivel pulmonar.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Sf Spiridon din Iași, dr Diana Cimpoeșu, a declarat că medicii legiști și polițiștii urmează să stabilească dacă între decesele celor doi medici rezidenți există o cauzalitate comună.
Duminică am fost apelați prin serviciul 112, a fost echipaj de Terapie Intensivă Mobilă SMURD, care a găsit tânărul coleg de 28 de ani cu semne de moarte deja instalată. Nu avea indicații de resuscitare. Cauzele morții vor fi stabilite de Medicina Legală și Poliție.
Ceea ce știm de la colegii de la Spitalul de Pneumoftiziologie este că urma o profilaxie cu medicație pentru tuberculostatice, pentru că fusese contact cu o persoană cu tuberculoză. Se afla în evidența acelui spital de la începutul anului. Dacă există o legătură de cauzalitate va stabili medicina legală și ancheta poliției”, a declarat Diana Cimpoeșu.
Prof.univ.dr Anca Trifan, șef de clinică la Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie, a declarat că va face o analiză pentru a vedea ce poate face pentru îmbunătățirea condițiilor de lucru în cazul medicilor rezidenți.
Potrivit acesteia, în cadrul Institutului de Gastroenterologie și Hepatologie activează 40 de medici primari și specialiști și 100 de medici rezidenți.
Înlănțuirea de evenimente (decese – n.r.) este uimitoare, incredibilă. O să facem o analiză, nu știu dacă se poate spune anchetă, o analiză efectivă a ce se poate îmbunătăți în cazul în care cineva se simte suprasolicitat. E o clinică cu vreo 100 de (medici – n.r.) rezidenți la 125 de paturi. Sunt cam un rezident la un pat. Este un volum imens de muncă nu doar pentru rezident ci și pentru un medic specialist sau medic primar, pentru cadrele universitare care pe lângă pacienți au și studenți. Este îngrozitor serviciul la Gastroenterologie. La noi pleacă din specialitate, la sfârșitul anului I sau II. Sunt unul sau doi pe fiecare generație. Când nu poți să faci un lucru, când nu ți se potrivește, când presiunea e prea mare trebuie să pleci din specialitate. Aici e mortalitatea enorm de mare. Sunt cazuri terminale, unele ajung la deces. Nu este absolut deloc ușor„, a spus Anca Trifan.
Tanărul rezident, cât și unii colegi de pe secție au trecut prin episoade de infecții respiratorii, precum gripa sau COVID-19, uneori chiar în același timp. Și în rândul personalului au fost confirmate mai multe teste pozitive la virusuri respiratorii, însă majoritatea cazurilor au fost ușoare.
Mulți dintre angajați au continuat să vină la muncă, în ciuda stării de sănătate, încercând să-și protejeze colegii. Cu toate acestea, leziunile pulmonare descoperite ulterior la autopsie pot fi corelate cu urmele lăsate de infecțiile severe.
Pe rețelele sociale, unii medici rezidenți din cadrul institului s-au plâns, sub anominat, că sunt supuși unui ritm de lucru infernal. Multe sarcini care trebuiau făcute de referenții medical sau personalul medical auxiliar le-ar fi revenit, în schimb, lor.
După o anumită oră, brancardierii nu mai sunt la spital și tot ce e de dus la CT (prin curtea spitalului, de urcat dealul de la Spiridon cu tărgile cu pacienții) sau transfer la alte specializări, tot rezidenții le fac. La ambulatoriul de Gastroenterologie, unde sunt peste 100 de pacienți pe zi, tot rezidenții se ocupă de avize pentru pacienți, analize, treaba pe clinică și pacienții internați. Asistentele țipă la rezidenți, comentează când le pui să facă până și chestii elementare sau când le rogi să sune un brancardier să trimită pacientul la o explorare. Gărzile sunt de 24 de ore, a doua zi ești la program, obligat să stai 32-34 de ore treaz și să fii la fel de forjat și să dai același randament’, se menționează în unul din acestea.

Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here