Conducerea Poliției Județene Vaslui a anunțat că a dispus o anchetă cu privire la intervenţia poliţiştilor în cazul unui copil în vârstă de 4 ani care a murit după ce a fost lovit de o maşină. Accidentul a avut loc marți seară, în oraşul Murgeni, unde un copil de 4 ani a fost lovit de o autoutilitară în timp ce încerca sa traverseze strada. Verificările au loc după ce în spațiul public au apărut imagini cu băiețelul care a fost lăsat căzut în stradă. Acesta n-a fost băgat în seamă 40 de minute, deși se afla la 300 de metri de spital, a scris Vremea Nouă. Asta în timp ce polițiștii ajunși acolo, dar și mai multe persoane se uitau, fotografiau și filmau, fără să intervină, iar ambulanța ar fi ajuns după aproximativ 40 de minute, scrie presa locală. După ce în spaţiul public au apărut imagini în care se vede cum copilul lovit de mașină a rămas mai mult timp pe carosabil fără ca poliţiştii să intervină, Poliția Vaslui a anunțat că a declanșat o anchetă.