Deschidere

Anchetă la Iasi, după ce o ambulantă a ajuns la un caz în patru ore din cauza simulării

By Redacția

November 03, 2016

O ambulanţă din judeţul Iaşi a ajuns la locul de intervenţie pentru care fusese solicitată după aproape patru ore de la primirea apelului, iar unul dintre motive ar fi fost exerciţiul “Seism 2016”, unde au fost mobilizate şapte echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi.

Am fost solicitaţi la ora 13.40. S-a ajuns la faţa locului la ora 17.00. Cauzele sunt multiple, nu doar din cauza exerciţiului. (…) Atât timp cât resursele sunt limitate, apar probleme.  Solicitarea fiind introdusă pe Cod verde, vă daţi seama că e temporizată faţă de cele de Cod roşu şi galben, care sunt prioritare, e vorba de salvarea de vieţi. Pacienta era în parametri normali, fiind doar în stare confuzională. Nu poate prima în faţa unui caz de infarct sau accident rutier, naştere cu complicaţii sau copil în convulsii. Asta trebuie înţeles. Resursele sunt limitate, numărul de înregistrări în creştere şi tot mai multe urgenţe Cod roşu şi galben, care pun viaţa în pericol”, a declarat Pralea Nicolae, purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi.

Acesta a spus că pacienta ar fi fost, marţi dimineaţa, la Institutul Socola din Iaşi, de unde a plecat în jurul amiezii şi s-a rătăcit pe drum. Femeia era dezbrăcată la momentul sosirii echipajului, în urma intervenţiei fiind dusă înapoi la Institutul Socola, unde a fost internată.

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat că se fac verificări şi că în mod normal nu ar fi avut de ce să se întâmple astfel de cazuri, anunță România TV, care scrie însă că, din cauza simulării, au fost 220 de apeluri la 112 şi au intervenit doar cu zece ambulanţe, deoarece restul echipajelor participa la exerciţiu. Conducerea Serviciului de Ambulanță spune că va face verificări după acest incident.

Radu SEICARU