Pelicula „Ana, mon amour” a fost premiată cu Ursul de Argint pentru montaj la Festivalul de Film de la Berlin. Premiul a fost înmânat Danei Bunescu, care a realizat montajul filmului.
Dana Bunescu are 47 de ani și este inginer de sunet, monteur și regizor. Ea a regizat filmul “3.000 de Euro, negociabil”. Printre filmele montate de Dana Bunescu se numără „Poziția copilului”, „Q.E.D”, „4 luni, trei săptămâni și 2 zile” și „Moartea domnului Lăzărescu”.
„Ne-am bucurat foarte tare pentru Dana pentru că premiul a fost pentru contribuția artistică deosebită. E un premiu pe care-l merită pe deplin și mă bucur foarte tare. Sincer să fiu, nu m-am așteptat”, a spus Călin Peter Netzer.
Co-producţie româno-germano-franceză, „Ana, mon amour” urmăreşte, pe parcursul mai multor ani, evoluţia unui cuplu în care tânăra se luptă cu atacuri de panică, iar iubitul ei încearcă totul pentru a o ajuta, de la psihanaliză până la religie.
Filmul a fost bine primit de public, iar mulţi dintre jurnaliştii de la conferinţa de presă, deja familiarizaţi cu peliculele regizorului român, l-au lăudat.
Sursa: digi24.ro