In cele mai multe cazuri, românii sunt văzuţi ca un popor pudic, dar această impresie este una superficială. Se vorbeşte prea puţin despre istoria ascunsă, din spatele perdelelor, a întâmplărilor şi poveştilor condimentate cu cele mai fierbinte pasiuni. De la oamenii simpli, la marii eroi ai neamului, toţi au căzut în mrejele trăirilor erotice interzise.
Despre acest subiect, în istoria României se poate vorbi de două lumi diferite. Una de suprafaţă, care reprezenta o Românie pudică, austeră, cu legi stricte care aveau menirea de a controla orice aspect al vieţii omului, inclusiv (sau mai ales) viaţa intimă. De la pedepse aspre pentru adulter, la normele cu privire la poziţiile sexuale din timpul actului.
Dincolo de această lume, ascunsă şi deseori neluată în considerare, se găseşte o lume a „pierzaniei” şi a desfrâului. În contrast faţă de cea de suprafaţă, aici este permis absolut orice. Din anii domniei marilor voievozi ai poporului până în istoria contemporană, această lume a reuşit să persiste, chiar sub presiunea uriaşă a primei lumi – creată artificial de legi şi diverse ideologii. În final, chiar şi mai marii drepţi ai ţării s-au supus patimelor inimii.
Legi şi concepţii care pedepseau desfrâul
Dovezile existenţei desfrâului sunt evidente. Străinii, de obicei „occidentalii decadenţi” care căutau zone exotice cu un „turism” de acest gen, au rămas şocaţi de patimile de pe aceste meleaguri, descriindu-l ca pe „un popor iubăreţ”, „popor desfrânat” şi alte eufemisme similare.
În acest timp, existau legi stricte cu privire la desfrâu. Infracţiuni precum concubinajul, prostituţia sau adulterul erau pedepsite aspru. Se cunoaşte mult prea bine termenul cu nuanţe teologice care încă mai răsună în anumite medii, anume „precurvia”, care (încă) reprezintă înglobarea tuturor trăirilor erotice interzise. Această gândire a rezistat în multe medii rurale chiar şi la începutul secolului XX, fiind apoi preluată de comunism. De aceea, putem spune că termenul de „precurvie” este încă relevant.
Un document din secolul al XV-lea din Moldova atestă existenţa unei femei pe nume Căltuna, despre care se spune că a fost cu toţi pescarii brăileni. Primirea la curtea domnească a copilului ilegitim al acesteia nu era privită cu ochi buni de către boieri din această cauză.
În Moldova secolului al XVII-lea, cronici descriu pedepsele prostituatelor, în care li se tăia nasul, erau înecate sau erau legate de stâlp. În Dobrogea otomană, prostituatele erau duse pe Insula Şerpilor unde erau legate şi lăsate să fie mâncate de ţânţari.
Adulterul era, de asemenea, aspru pedepsit, mai ales atunci când era comis de femeie. Bărbatul avea dreptul să-şi ucidă soţia dacă aceasta era prinsă cu un alt bărbat.
Secolul al XVIII-lea marchează numeroase evenimente amoroase, în ciuda educării fetelor de către mame şi de către preoţi în spiritul auster. Soţiile, de obicei căsătorite de părinţi din interes, mai ales cele din familiile de boieri, apelau deseori la amor în afara căsătoriei. Gelozia boierilor, alături de legile acelui secol, permiteau acestora pedepsirea cruntă atât a soţiilor, cât şi a amorezilor.
Cât despre prostituţie, este interesant că o reglementare mai clară a venit abia foarte târziu, la mijlocul secolului al XIX-lea, când s-a încercat impunerea unui set de legi pentru controlul acesteia şi nu pentru eradicare.
De asemenea, nici marii eroi ai ţării nu au evitat aceste practici, după cum relatează diferitele cronici.
Aventurile amoroase ale lui Vlad Ţepeş
Vlad Ţepeş (1431 – 1476) este unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi domnitori ai Ţării Româneşti. Ce se menţionează foarte puţin este viaţa amoroasă a acestuia, ba chiar, poate fi o adevărată blasfemie pentru unii de a spune că viaţa intimă a acestuia era picantă, cu multe aventuri şi mulţi copii ilegitimi. Se ştie că a fost căsătorit de cel puţin două ori, dar nu se cunosc detaliile care pot da o imagine mai clară despre amploarea acestei laturi a domnitorului. Se ştie doar că prima soţie, Doamna Mina, s-a sinucis în anul 1462, în timpul invaziei otomanilor.
Multele aventuri ale lui Ştefan cel Mare
Oficial, Ştefan cel Mare (1438 – 1504) a avut trei femei, fiind căsătorit de trei ori. Neoficial însă, numărul este imposibil de aproximat. Unele concubine se cunosc prin fiii ilegitimi ai acestora.
Cele mai cunoscute concubine au fost Maria Rareş din Hârlău, iar fiul ilegitim Petru Rareş va deveni domnitor. Alt fiu ilegitim este domnul Ştefan Lăcustă, a cărui mamă nu este cunoscută. Prima sa aventură cunoscută este Maruşca, despre care se crede că i-a lăsat un moştenitor, anume Alexandru.
Prima soţie a fost Evdochia, cu care s-a căsătorit la 5 iulie 1463, conform cronicilor lui Grigore Ureche. Această căsătorie a durat doar patru ani, pentru că în 1467 aceasta moare. La 14 septembrie 1472, voievodul Moldovei se căsătoreşte din nou, cu Maria. Această căsătorie a durat cât timp a fost un interes politic şi divorţează în 1475. În acelaşi an, Ştefan se căsătoreşte cu Voichiţa (contrar tradiţiei ortodoxe care nu permitea recăsătorirea atât de rapidă), mariaj care durează până la moartea domnitorului în anul 1504.
Mihai Viteazul şi Doamna Velica
Velica a fost o femeie influentă în viaţa lui Mihai Viteazul (1558 – 1601), chiar mai influentă, se pare, decât orice alt personaj din anturajul domnitorului. A fost căsătorită cu nobilul italian Fabio Genga, dar acest lucru, alături de faptul că Mihai Viteazul era căsătorit cu Doamna Stanca, nu a oprit-o pe aceasta de a avea o relaţie amoroasă cu voievodul valah.
Faptul că aceasta cunoştea multe limbi a ajutat-o să devină în primă fază interpret la curtea domnească a lui Mihai Viteazul. Spre uimirea tuturor şi amărăciunea Doamnei Stanca şi a nobilului italian, aceştia se afişau împreună în public.
Se spune, de asemenea, că Doamna Velica avea controlul multor treburi din Valahia, dovada cea mai concludentă în acest sens fiind sigiliul ei personal şi cronicile acelei perioade. După moartea voievodului în 1601, nu mai există nicio informaţie despre Doamna Velica.
Alexandru Ioan Cuza şi Maria Obrenovici
Alexandru Ioan Cuza (1820 – 1873) era cunoscut, printre altele, şi pentru aventurile sale amoroase. Este cunoscută aventura cu Cocuta Vogoride, care însă nu i-a compromis imaginea sa politică, ba chiar a contribuit la popularitatea şi carisma acestuia.
Însă aventura cu Maria Catargi – fosta Obrenovici, după ce s-a despărţit de soţul ei, a dus la numeroase probleme, pentru că a fost folosită de opoziţia politică pentru a-l înfunda pe Cuza, mai ales în condiţiile în care acesta era căsătorit cu Elena. Concubinajul i-a adus lui Cuza doi copii ilegitimi, Alexandru şi Dimitrie, pe care i-a recunoscut şi a ajutat la creşterea acestora.
„Monstruoasa coaliţie”, aşa cum este cunoscută opoziţia lui Cuza din acea perioadă, l-a arestat pe domnitor, noaptea în pat, pentru a-l prinde pe acesta asupra faptului. A urmat apoi exilul la cunoscutul han din Braşov „Cerbul de Aur”, unde se pare că a fost şi Maria.
După moartea lui Cuza, Maria se recăsătoreşte cu principele Constantinovici, căruia îi oferă un copil. La vârsta de 44 de ani se sinucide. Este înmormântată în biserica Sfântul Spiridon de la Iaşi. Lucru interesant este că pe piatră este numele de la prima căsătorie: Maria Obrenovici, 3 august 1832 – 4 iulie 1876.
Aventurile Reginei Maria a României
Despre viaţa amoroasă a Reginei Maria a României (1875 – 1938) s-au speculat şi s-au scris multe, atât în lumea academică, cât şi în lumea jurnalistică, întâmplările amoroase ale acesteia fiind nuanţate, înflorite şi deconstruite în ultimii 100 de ani de nenumărate ori.
Prima bârfă apare la sfârşitul secolului XIX, probabil în 1897 sau 1898, când este văzută cu tânărul ofiţer şi antrenor de gimnastică Zizi Cantacuzino, care a fost adus pentru a-l antrena pe fiul Mariei, Carol (viitorul Carol al II-lea). Din această cauză s-au ivit zvonuri despre un posibil divorţ între Maria şi Ferdinand, care avea să devină rege al României.
La întoarcerea în ţară, după un tratament în Germania, viitoarea regină avea să fie păzită mai bine, dar acest lucru nu a împiedicat-o de a avea o relaţie cu un englez popular printre femei, William Waldorf Astor. Nu se ştie cu exactitatea amploarea acestei relaţii, dacă s-a rezumat doar la scrisori de amor sau nu. În 1906, englezul s-a căsătorit, curâmând această legătură.
Anul următor, îl cunoaşte pe Barbu Ştirbei, un politician şi apropiat al Palatului. Proximitatea aceasta face ca relaţia nelegitimă să evolueze, dar este curmată şi aceasta de moartea regelui Carol I şi accederea la tron a lui Ferdinand, care transformă statutul Mariei în regină.
Chiar şi aşa, regina Maria a mai avut o relaţie de scurtă durată cu canadianul Joe Boyle.
În ciuda acestor aventuri, regina rămâne o figură respectată a României, pentru rolul său crucial în timpul Primului Război Mondial. Abia după ce a murit aceste merite au început să-i fie recunoscute, fiind una dintre cele mai populare figuri în istoria centenară a României.
Istoria care nu apare în manuale
În manualele de istorie de la şcoală, şi nu numai, se vorbeşte prea puţin despre aceste aspecte ale personalităţilor emblematice ale României, ducând la imagini eronate despre aceste personalităţi, dar şi la o idee falsă de „perfecţiune”, un şablon pe care fiecare erou ar trebui să îl urmeze. Totuşi, astfel de „cutume” nu micşorează cu nimic importanţa personajelor pentru istoria şi formarea României, ba chiar contribuie la felul de a fi al personajelor şi duce la înţelegerea mai bună a motivelor care stau la baza deciziilor acestora.
Sursa: descopera.ro