Mozaic

Amalia Sterescu extinde serviciile Public Speaking School si la Iasi

By Redacția

November 28, 2019

Amalia Sterescu, unul dintre cei mai apreciați consultanți de leadership, personal branding și public speaking din România, anunță extinderea la nivel național a serviciilor oferite de Public Speaking School, prima școală de instruire și coaching în public speaking lansată în 2013. Astfel, școala fondată de Amalia Sterescu vizează instruirea, în 2020, a peste 350 de copii și tineri cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, dar și a profesorilor din școlile private și publice.

“Demarată inițial ca un proiect de pregătire a profesioniștilor din toate domeniile în public speaking – Public Speaking School a instruit peste 1.200 de profesioniști din România și de peste hotare. Începând cu 2017, Public Speaking School a lansat primul program de luptă cu timiditatea copiilor prin public speaking – Speaking Hero, dar și Speaking Hero Club unde copiii își pot perfecționa și exersa abilitățile dobândite la cursuri de public speaking absolvite anterior. În prezent am extins aria serviciilor noastre în toată țara, pentru toate categoriile de vârstă școlară (6-18 ani) și ne adresăm prin oferta noastră și școlilor private ce doresc să introducă public speaking ca și materie opțională. De asemenea, oferim tot sprijinul școlilor și profesorilor din sectorul public ce doresc să se inițieze în public speaking”, a declarat Amalia Sterescu.

Potrivit afirmațiilor sale, în forma actuală, Public Speaking School cuprinde sesiuni de training grupate pe categorii de vârstă de la 6 la 18 ani. Cursurile urmează o programă adaptată nivelului de dezvoltare cognitiv și emoțional al tinerilor, cât și nevoilor individuale ale fiecărui cursant. Pe lângă componenta teoretică, programele conțin jocuri, exerciții practice și de improvizație menite să le dezvolte imaginația, să-i ajute să-și descopere curajul de a ieși în față, de a vorbi și de a-și exprima deschis ideile pentru a comunica eficient. Noile variante de curs, vor fi susținute atât de către Amalia Sterescu, cât și de profesioniști acreditați în public speaking și premiați la concursuri de profil locale și internaționale.

“Adăugarea de noi servicii în portofoliul Public Speaking School a venit ca un răspuns firesc la nevoia copiiilor și a tinerilor de a se adapta la o lume  în care comunicarea, față în față sau în mediul virtual, este foarte importantă. De altfel, în cadrul școlii noastre oferim cursanților șansa de a exersa diferite tipuri de discurs pentru diverse tipuri de public, dar și de a învăța cum să comunice în era digitală”, a punctat Amalia Sterescu.

De ce aleg părinții cursuri de vorbit în public pentru copiii lor

Potrivit Amaliei Sterescu, părinții sunt tot mai interesați de cursuri și programe de public speaking și dezbateri pentru copiii lor, deoarece își doresc ca aceștia să aibă acces la programe de consiliere la care generațiile anterioare nu au putut aspira. Astfel, părinții care aleg acest tip de cursuri sunt adulți care au experimentat timiditatea sau anxietatea de a vorbi în public  ca și profesioniști și își doresc pentru copiii lor ca acest lucru să nu fie un impediment în dezvoltarea lor viitoare ca elevi și, mai târziu, ca profesioniști într-o piață globală.

O altă categorie de cursanți este cea cu înclinație spre comunicare, părinții îndrumându-i către programe de public speaking pentru a-și dezvolta aceste aptitudini. De asemenea, există și tineri care urmează cursurile Public Speaking School pentru a primi suport și mentoring în carieră pentru a se prezenta mai bine la un interviu, pentru a putea exprima mai bine ceea ce îi face diferiți ca viitori studenți sau membri ai unor programe de internship.

Mai mult de atât, un alt motiv pentru care părinții își îndreaptă copiii către cursuri de public speaking este și faptul că aceștia au nevoie de modele de comunicare veritabile, pe lângă persoanele din familie sau profesorii din școala pe care o urmează. Astfel, în cadrul Public Speaking School pot găsi profesioniști în care să îi inspire și care să le devină modele.

 “Uneori, vedem emoția copilului nostru expus în fața grupului sau fâstâceala lui pe scena unui eveniment și ne-am dori să-l putem ajuta mai mult. Alteori, suntem uimiți de ușurința cu care comunică și ne întrebăm oare ce am putea face mai mult cu acest talent? Sau avem un tânăr care are nevoie de creionarea unei direcții pentru a deveni un lider mâine. Printr-un curs de public speaking, un copil învață să se exprime pe sine, învață să-și stăpânească emoțiile, învață să se facă auzit în fața publicului”, a subliniat Amalia Sterescu.

Aria de acoperire a programelor Public Speaking School s-a extins la nivel național, iar Amalia Sterescu estimează că principalele orașe în care cererea va fi importantă vor fi Cluj Napoca, Iași și Brașov, acestea fiind urmate și de alte orașe mari.

Dsp re Amalia Sterescu

Amalia Sterescu este Leadership Consultant, Personal Branding Strategist, Public Speaking Coach și autor al cărții “Tango cu viața”. Are 22 de ani de experiență profesională, activând atât în mediul corporate, dar și ca antreprenor. Începând cu 2012, Amalia Sterescu și-a început călătoria sa antreprenorială înființând Outsourcing Advisors, primul portal al comunității de outsourcing din România. Mai târziu, Amalia a fondat în 2013 Public Speaking School. Astfel, din 2013 până în prezent peste 1.100 de profesioniști au fost instruiți personal de Amalia.

Începând cu 2018, și-a extins aria serviciilor sale profesionale fondând BrandingYOU, prima agenție de branding personal din Europa de Est. Misiunea sa este de a-i ghida pe profesioniști, de a-i antrena în drumul spre next level, în business și nu numai, având la bază o experiență vastă în leadership, dar și o serie de calificări și certificări în coaching, public speaking și personal branding obținute cu cei mai buni profesioniști din lume.

Despre Public Speaking School

Public Speaking School este prima școală de pregătire și coaching în public speaking și carieră înființată în România în anul 2013, de către Amalia Sterescu. Aceasta se adresează elevilor  împărțiți pe trei grupe de vârstă ( 6-9 ani, 9-14 ani, 14–18 ani) prin programe adaptate etapelor lor de dezvoltare. Școala vizează, de asemenea, managementului și profesorilor din școlile private din România, dornici să implementeze programe de instruire în public speaking pentru elevii și profesorii lor.

Aida POPA