Consiliul Județean Iasi condus de Costel Alexe a aprobat repartizarea către primăriile din județ a 20.164.700 de lei din suma corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat, la nivelul unitătilor administrativ-teritoriale, indeosebi a celor liberale. Acest fond aflat la dispoziția Consiliului Județean se repartizează comunelor, orașelor și municipiilor pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, a programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum şi pentru cheltuielile de funcţionare. Banii vor fi folosiți de primării pentru lucrări de realizare și extindere a rețelelor de alimentare cu apă, pentru sisteme de distribuție a gazelor naturale și branșamente, pentru lucrări de reabilitare și modernizare a infrastructurii rutiere, pentru susținerea Serviciilor Voluntare de Urgență, precum și pentru gestionarea activităților privind câinii fără stăpân.
Tot astăzi, consilierii județeni au aprobat un credit de angajament în valoare de 9,5 milioane de lei, pentru derularea Programului Județean de Dezvoltare Economico-Socială (PJDES) pentru anul 2021-2024. Prin intermediul PJDES, Consiliul Județean oferă primăriilor finanțare pentru construirea și modernizarea piețelor sau târgurilor și pentru construirea sau modernizarea terenurilor de sport. Sprijinul financiar nerambursabil oferit de Consiliul Județean reprezintă 90 la sută din valoarea proiectelor, 10 la sută fiind contribuția UAT-urilor beneficiare. Consiliul Județean intenționează să lanseze apelul de proiecte pentru anul în curs pe data de 8 mai. Pentru componenta A, respectiv construirea sau modernizarea piețelor și târgurilor, suma totală alocată este de 2,5 milioane de lei, iar pentru componenta B, construirea sau modernizarea terenurilor de sport, finanțarea se ridică la 7 milioane de lei.
Marius GAVRILESCU