Pe 14 februarie, de Valentine’s Day, Alexandra Ușurelu revine la Iași cu spectacolul „Lumea, cum ai vrea să fie”, eveniment ce se va desfășura în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri”. Concertele sold out susținute de Alexandra Ușurelu la Teatrul Național din București și în turneele din toată țară au transformat-o rapid în una dintre cele mai de succes artiste independente, fiind cea mai tânără artistă care a susținut două concerte proprii în aceeași zi, cu casa închisă, în Sala Mare a Teatrului Național din București.
„Nu putem face lumea cum am vrea să fie, dar putem face lumea noastră interioară curată, iar asta poate schimba apoi viziunea tuturor. Muzica mea se diversifică mult odată cu acest turneu. Distribuția echipei care va urca pe scenă, împreună cu mine, va fi formată din band-ul meu, flaut, harpă, grup de coarde și un grup vocal. Sunt norocoasă că anul acesta am șansa de a-mi aduce muzica în Sălile Mari ale teatrelor din țară, iar concertul pe care îl voi susține sper că va emoționa publicul, așa cum mă emoționează pe mine pregătirea lui.”, a spus Alexandra Usurelu.
Biletele la concertul din 14 februarie 2018 costă între 50 și 80 lei, în funcție de categorie, și se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro
Aida POPA