Alertă la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași. De la etajul I al corpului nou al clădirii au fost observate degajări de fum.
Mai multe maşini de pompieri s-au deplasat la faţa locului pentru a acorda ajutor. Circa 50 de copii şi 150 de persoane adulte s-au autoevacuat. Incidentul s-a produs pe fondul unor probe la o instalatie şi nu a fost unul grav.
”În jurul orei 9 au fost semnalate degajări de fum și funingine din spațiul tehnic către parter, etajele 1, 2, 3 și 4, degajări care în 10 minute s-au estompat. Imediat, conform protocolului, o asistentă de pe sectorul tampon-Covid a sunat la 112. Au fost evacuați, în siguranță, toți pacienții și aparținătorii din saloanele din proximitatea zonei de degajare. Pompierii sosiți imediat după solicitare nu au găsit nicio flacără deschisă în sectorul activității medicale, a precizat managerul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria”, Alina Belu.
”Am fost permanent în legatură cu managerul spitalului care ne-a asigurat că nu a existat o situație de pericol pentru pacienți și personalul medical. Am cerut un punct de vedere de la constructorul care se ocupă de reabilitarea spitalului, întrucât sunt indicii că situația ar fi fost provocată în zona în care se efectuau lucrări. Existența unui şantier simultan cu activitatea medicală este o provocare, dar trebuie să evităm apariția unor astfel de situații pe viitor. Siguranța pacienților şi a personalului medical este prioritară”, a declarat Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.
Activitatea medicală a spitalului nu a fost afectată în urma acestui incident.
Aida POPA