Consiliul de Administrație al Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași nu s-a implicat în niciun fel în procesul de elaborare a Codului “Drepturile și obligațiile studenților UAIC” și a Metodologiei de organizare a alegerilor pentru structurile și funcțiile de conducere academică din instituție, se arată într-un comunicat al Universitătii Al. I. Cuza, emis in aceasta dimineata.
Potrivit documentului, conducerea executivă a contestat implicarea Instanţei în autonomia universitară, dar şi dreptul de reprezentare pe care şi-l asumă, în mod nelegitim, liga ce a declanşat acţiunea în instanţă.
În ceea ce priveşte remedierea situaţiei, va fi convocată o întâlnire a Biroului Senatului şi va avea loc o rundă de consultări cu reprezentanţii conducerii executive a universităţii.
Reamintim că Tribunalul Iași a hotărât suspendarea efectelor Metodologiei de organizare a alegerilor pentru structurile și funcțiile de conducere academică, adoptată de Senatul Universității la 26 noiembrie 2015, după o sesizare depusă de Liga Studenților. Decizia instanței nu este definitivă. Alegerile în cadrul instituției ar fi trebuit să înceapă săptămâna viitoare.
Universitatea “Al. I Cuza” din Iași poate ataca decizia Tribunalului în termen de 5 zile. Alegerile în cadrul instituției ar fi trebuit să înceapă săptămâna viitoare.