Mozaic

Album cu pozele Regelui Mihai, în mâinile lui Dalai Lama. O clipă în eternitate, petrecută alături de liderul spiritual al Buddhismului

By Redacția

September 14, 2016

La începutul lunii septembrie, profesorul internaţional de yoga, Dana Ţupa a trăit un moment unic în viaţă, atunci când l-a cunoscut personal pe Dalai Lama, la finalul unor învăţături care au durat 4 zile. Întalnirea a avut loc la Templul de lângă Palatul unde trăieşte liderul spiritual al Buddhismului, din oraşul Dharamsala (India).

În cadrul întrevederii, i-a dăruit Sfinţiei Sale un album de la a 80-a aniversare a Regelui Mihai, transmiţându-i că şi Majestatea Sa este un rege fără regat şi un pacifist veritabil, moment care l-a determinat pe Dalai Lama să confirme acest lucru, dând din cap afirmativ, în timp ce râdea.

La templul unde se află Dalai Lama, am fost verificaţi foarte strict şi, în afară de khata (n. red. – eşarfă albă folosită în ceremonii, oferită în semn de respect ca ofrandă şi simbolizând puritatea inimii şi a aducătorului), nu am fost lăsaţi să intrăm cu nimic, toate bagajele rămânând în zona Security Check. Mi-am pregătit momentul acesta cu multe luni bune înainte şi chiar am îmbrăcat o rochie tibetană, în semn de adânc respect, pentru a fi alături de acest om atât de special. Am venit din România cu un album, tradus simultan în engleză şi în franceză, cu fotografii de la a 80-a aniversare a Majestăţii Sale Regele Mihai al României şi le-am comunicat, la intrare, că este un cadou special pentru Sfinţia Sa. Deşi, din punct de vedere teoretic, era imposibil ca să ajungă cadoul meu la destinaţie, am reusit totuşi să îl păstrez cu mine, şi am continuat călătoria până la palatul aflat pe vârful unui munte, aleea fiind plină cu sute de oameni din toate colţurile lumii, care aşteptau emoţionaţi să trăiască, poate, experienţa vieţiilor lor. Puţini sunt cei care ajung să fie atât de aproape de acest om minunat şi acum era un moment real de Graţie. Ajunşi sus, Dalai Lama, la cei 80 de ani ai săi, îi întâmpină pe toţi stând în picioare şi onorând astfel pe cei care aşteptaseră acest moment de excepţie. Întrucât alocă aproximativ 4-5 ore zilnic acestui gen de întâlniri, timpul petrecut cu fiecare grup nu poate depăşi câteva minute. După ce am asistat la o scenă impresionantă în care o femeie plânge în genunchi, iar liderul spiritual îi vorbeşte plin de compasiune, ţinându-i strâns palmele între ale sale, a venit şi rândul nostru. Conştientizând momentul special pe care îl trăiam, chiar în faţa lui Dalai Lama, copleşită de emoţii, i-am înmânat cadoul pe care îl ţinusem la piept în tot acest timp, încă de la intrarea în templu. M-am uitat în ochii lui blânzi şi i-am spus că acest album este despre un minunat om care, la fel ca Sfinţia Sa, este un rege fără regat şi un pacifist recunoscut de comunităţile internaţionale. Timpul presa… adusesem cu mine şi o rugăminte specială şi personală, iar după ce m-a ascultat cu luare aminte şi privindu-mă până în străfundul sufletului, spre surprinderea mea faţă de gest, mi-a aşezat capul pe pieptul lui şi mi-a vorbit fără încetare, moment în care timpul s-a oprit în loc, trăind experienţa eternităţii”, povesteşte profesorul de yoga acreditat internațional Dana Țupa, fondatorul PURNA Yoga Academy – prima şcoală de yoga din România acreditată de Yoga Alliance International USA.