Local

ALARMANT! Pasarela pietonală de la Gară, în pericol de prăbuşire

By Redacția

December 13, 2016

Zilnic, mii de ieşeni şi nu numai, care circulă pe pasarela pietonală care face legătura intre cartierul Alexandru cel Bun şi Gară, se expun unui pericol invizibil şi deosebit de real, cu atat mai periculos cu cat nu poate fi prevăzut sau ocolit, sustin reporterii Evenimentul. Stalpii de susţinere a capetelor pasarelei sunt erodaţi, părţi din aceştia sunt prăbuşite peste gardul bazei sportive CFR. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Iaşi, din 2013, atunci cand pasarela a fost preluata de la SNCFR Iaşi in administrarea municipalităţii, nu s-a făcut nico intervenţie la structura pasarelei. “Din 2013 şi pană acum am reuşit să reabilităm iluminatul pasarelei şi s-au efectuat lucrări de reparaţii la podină. In prezent există in lucru o expertiză, iar in anul 2017 se doreşte modernizarea ei in totalitate. Expertiza nu este incă finalizată dar, de principiu, e vorba de o investiţie de 3,3 milioane lei. Pe langă faptul că intervenim asupra rezistenţei acelei structuri metalice, vom incerca să aducem şi elemente de modernitate, in sensul că acea pasarelă va fi acoperită, flancată pe ambele laturi cu panouri de sticlă securizată, cu sisteme de acces pentru persoane cu handicap, scările de acces vor fi modernizate, precum şi iluminat permanent pe timpul nopţii” a declarat primarul Mihai Chirica. Pasarela pietonală de la Gară a fost ridicată in anul 1960. (R.S.)