Parcurile de joaca din Iasi continua sa fie locurile predilecte in care se aduna adolescenti care beau si fumeaza, vandali care distrug echipamentele de joaca sau oameni ai strazii care beau, se manifesta vocal si, la final, transforma aceste spatii in dormitoare in aer liber. Un astfel de caz a fost inregistrat in aceasta dimineata de reporterii AgoraPress in parcul de joaca situat intre caminul de pe strada Roman Voda si magazinul Profi din Alxeandru cel Bun. Doi betivi, unul intins pe jos si altul pe banca, dormeau si grohaiau in parcul de joaca, fara sa fie deranjati de nimeni. Aspectul acestora precum si imaginea deplorabila a parcului distrus si inundat de ploaie, a fost de ajuns sa-i alunge pe copiii din zona, care doreau sa isi petreaca o dimineata in aer liber. Reporterii AgoraPress au incercat sa ia legatura cu Politia Locala, dar fara succes. In ciuda celor doua apeluri la Dispeceratul Politiei Locale, efectuate in jurul orei 10.15, la capatul celalalt nu a raspuns nimeni. Cat priveste sesizarea acestui aspect catre un echipaj de Politie Locala, dadeai cu pusca nu nu gaseai urma de politist local in Alexandru cel Bun, de la Biserica Sf. Nectarie si pana la Olimp. In lipsa oricarei implicari a Politiei Locale, copiii pot cadea oricand victime ale unor abuzuri din partea faunei umane care populeaza parcurile de joaca din Iasi.
Radiografia dezastrului
Din pacate, cazul expus astazi nu este unul singular. Aceeasi fauna pestrita populeaza si celelalte parcuri din cartierul Alexandru cel Bun, la care se adauga actele de vandalism care au scos din circuitul functional cea mai mare parte din parcurile de joaca amenajate candva in cel mai mare cartier al Iasului. Aici vorbim punctual de parcul de joaca de pe strada Musatini, langa Gradinita PP 16, de parcul de pe Roman Voda, de cel de langa podul Cerna, parcul din spatele Postei din Alexandru cel Bun si lista poate continua. Vandalizarea parcurilor de joaca si prezenta constanta a huliganilor in aceste spatii din cartierele Iasului nu a reusit sa fie stopata nici de „prezenta pana la saturatie a echipajelor Politiei Locale” anuntata de Vasile Roman, fostul „strateg in siguranta publica” al primarului Mihai Chirica, nici de masurile luate de Liviu Zanfirescu odata cu venirea sa la conducerea acestei structuri si nici macar de bunul simt al politistilor locali de a-si face treaba pentru care sunt platiti din banii iesenilor. Pana acum, niciun huligan care a vandalizat aceste parcuri nu a fost prins de Politia Locala, factura pentru aceste distrugeri, precum si incompetenta politistilor lcoali urmand sa fie platita tot de ieseni.
Radu SEICARU