Ajutor pentru copiii care nu exista. Sectie de detentie pentru copiii abandonati in maternitatile Iasului

0
114

Campania “Daruim de Craciun a ajuns azi dimineata si la Sectia de Recuperare Pediatrica a Spitalului Sf. Maria, acolo unde se afla sub observatie medicala, copiii nascuti prematur si abandonati in maternitatile din Iasi.

 “Acesti copii, care au varsta cuprinsa intre 0 si un an,  stau la noi o perioada, pana prind greutatea normala, apoi este notificata Protectia Copilului care ii preia”, a declarat Radu Terinte, directorul Spitalului Sf. Maria.

Intr-o emisiune televizata, Radu Terinte a incercat sa se victimizeze, dand vina pentru toate deficientele din spital, nu pe lipsa sa de pricepere si implicare, ci pe subfinantare, si a facut apel la spiritul civic al iesenilor. AgoraPress a raspuns prompt si i-a introdus, cu prioritate, in Campania umanitara „Daruim de Craciun”, pe copiii abadonati in maternitatile din Iasi, internati in aceasta sectie.  

Practic, acesti nou-nascuti nu au vazut altceva de la nastere, decat saloanele triste ale spitalului si ale acestei sectii in care accesul se face cu greu, copiii fiind ascunsi de catre personalul medical condus de doctorul Florescu Laura. In aceasta sectie, nimic nu este schimbat fata de imaginea orfelinatelor de dinainte de ’89. Peretii sunt reci, precum personalul, patuturile in care stau mai tot timpul acesti micuti sunt din fier, iar dragostea …nici macar nu pluteste in aer. Nimeni nu i-a vazut pe acesti copii scosi la joaca sau la aer in curtea acestei sectii tenebroase. Majoritatea copiilor nu au nici acte de identiate, practic ei nu exista decat material, dar fara nume.

Pentru aceste suflete cu care viata a fost nedreapta inca de la prima gura de aer, AgoraPress, prin partenerii din campanie, a oferit 5 cutii cu 625 de pampersi, 10 pachete de servetele umede si lenjerie.  

Multumiri speciale Fundatiei Terramold si Fundatiei Ecologice Green, care au facut posibil acest gest uman fata de micutii abandonati in Sectia de Recuperare Pediatrica.

Radu SEICARU

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here