Georgel Grumeza, unul din șefii Poliției Locale coordonate de Chirica în calitate de primar a dat cu subsemnatul la DNA. Procurorii au vrut să le explice cum coordona acesta activitatea de recepționare și edificare a clădirilor. Audierea a avut loc în dosarul în care Chirica a fost deja inculpat și pentru care a primit inițial control judiciar cu interdicția de a mai călca prin Primărie.
Concret, acesta este audiat în dosarul în care primarul Mihai Chirica a fost inculpat și în care se cercetează modul în care a fost intabulată una dintre clădirile ridicate de omul de afaceri Gheorghe Cheșcu pe strada Vasile Lupu. Însă, în dosarul DNA cercetările s-au extins și cu privire la cinci proiecte imobiliare ale dezvoltatorului Doru Plugaru, iar Grumeza trebuie să explice în fața procurorilor cum funcționa activitatea de recepționare și edificare a clădirilor pe care o avea în subordine.
Vineri dimineață urmează să ajungă în fața procurorilor și cumătra primarului Mihai Chirica, Mihaela Tulică – șefa Serviciului Control Urbanism, dar și fostul inspector Andrei Spînu. Semnăturile celor doi apar pe mai multe certificate de edificare, care atestau în fals faptul că blocurile au fost construite cu respectarea autorizațiilor de construire. Este vorba de clădiri care au fost autorizate cu destinația „locuință individuală” și pentru care au fost emise certificate de edificare în baza cărora au fost intabulate blocuri de apartamente. În alte cazuri au fost acceptate etaje în plus, care nu fuseseră autorizate.
“Adevărul este că Poliția Locală ieșeană a tot fost reformată de primarul prieten al mafiei imobiliare. A preluat-o de pe vremea când agenții plimbau bichoni prin oraș și spionau amanta mentorului politic al lui Chirica, dublu condamnatul penal Nichita Gheorghe, și a dus-o pe cele mai înalte culmi ale fărădelegilor făcute în numele legii: recepționarea unor blocuri uriașe drept căsuțe modeste, conform autorizațiilor inițiale de construcție“, a declarat senatorul Marius Bodea.
Marius GAVRILESCU