„Aida”, de Verdi, la Opera. Trei spectacole, toate cu casa închisa!

0
112

Primul spectacol al Operei Naționale Române din Iași din această lună este „Aida”, de Giuseppe Verdi. Opera în patru acte, care a avut premiera pe 24 octombrie 1871, la Cairo, este programată pe 7, 8 și 9 aprilie, în Sala Mare, ora de începere fiind 18:30.
Ca urmare a faptului că un titlu ca Aida este extrem de dificil de pus în scenă, nu putem să îl oferim publicului de mai multe ori într-o stagiune. Din această cauză, am decis ca în acest an să programăm de trei ori, în trei zile consecutive, grandiosul eveniment, pentru ca spectatorii să se poată bucura de un spectacol apreciat, de înaltă ținută. Vor fi două distribuții diferite, cu îndrăgiții noștri soliști, dar și invitați de marcă, care au fost prezenți pe marile scene ale lumii. Decizia noastră s-a dovedit a fi inspirată, toate cele trei reprezentații urmând a se juca cu casa închisă. De altfel, în acest an am vândut toate biletele la toate evenimentele găzduite de Sala Mare. Și pentru acest lucru, mulțumim din suflet spctatorilor noștri fideli, care ne copleșesc cu dragostea lor” a declarat managerul interimar al Operei Iași, Andrei Fermeșanu.
În aceată lună, Opera Națională Română din Iași va oferi publicului și o altă creație de referință a lui Giuseppe Verdi, „Messa da Requiem”. Concertul vocal-simfonic va avea loc pe 13 aprilie, de la ora 18:30, în Sala Unirii – Cinema Victoria.
Aida POPA

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here