Au strabatut peste 3000 de kilometri pentru a fi alaturi de romanii care isi striga in aceste zile, in strada, visele, frustrarile, dorintele de a trai intr-o tara mai putin corupta, mai buna si mai decorsetata de grupuri de interese si legi proaste. Vazand ce se intampla in tara, patru romani stabiliti in indepartata Irlanda, nu au mai stat pe ganduri, si-au cumparat bilete de avion si au aterizat in mijlocul protestatarilor din Piata Victoriei. Fericita intamplare de a-i cunoaste pe acesti romani frumosi a fost relatata, pe pagina ei de facebook, de catre Carmen Barbulescu.
“Încă o întâmplare de aseară.
Am plecat din piață pe la zece și jumătate, luând-o la picior pe Lascăr Catargiu. Am ajuns din urmă patru tineri cu două bannere. Pe unul scria Grupul Românilor din Irlanda, iar pe celălalt From UK with love.
Dau să trag niște instantanee, dar telefonul îmi face fițe, așa că îi rog să stea la poză.
– V-ati nimerit în țară?
– Nu, am luat avionul și am venit special pentru protest, cu low cost.
– Căt ați dat pe bilet?
Încep să îmi spună 165, 175 euro, care cum.
Mă crucesc.
Ce fel de alcatuire pot avea acești oameni care au bătut câteva mii de kilometri și au prăpădit ceva bănuți câștigați cu greu, doar ca să fie alături de protestatarii din piață?
Facem cunoștință: Gabriela Mihaela, Sergiu și Adrian sunt din Dublin.
Gabriela lucrează intr-o bancă, Sergiu e de 12 ani în Irlanda și muncește în construcții, iar logodnica lui e însărcinată în 6 luni. Adrian, care mi se mândrește că e oltean, într-o mică firmă de vopsele. Cristina M Niţă are un iubit englez și își propune să înceapă o facultate, trăiește în Londra.
Toți îmi spun că vor să se întoarcă în țară, dar nu în orice țară.
– Și din acest motiv ați făcut efortul ăsta?
– Noi nu îl considerăm un efort, doamna Carmen. Este o mare bucurie să venim aici. Nu puteam lipsi de la un așa eveniment, zice Sergiu.
Sunt ca o cârpă din cauza emoțiilor, dar caut să îmi păstrez cumpătul.
Ăștia sunt obișnuiți cu irlandeze și englezoaice reci, nu dă bine să mă arăt răvășită de cuvintele lor.
Mergem toți să mâncăm o ciorbă într-un restaurant cu specific românesc, pe lângă Ateneu. Aflu că domnişoara Cristina, din anumite motive, a rămas fără gazdă. Mă ofer s-o primesc să se odihnească în casa mea.
Fără nicio exagerare, seara de 5 februarie pot s-o adaug pe lista scurtă cu ‘cele mai fericite zile din viața mea”.
Aida POPA
