Unde nu este, nici Dumnezeu nu da, dar mai pune din cand in cand pe cate o functie. In aceasta situatie, neasteptata si pentru el, se afla Alin Aivanoaei, copil orfan al unei formatiuni politice defuncte, cocotat precum Nica Apetrei in varful ciresului incarcat de rod al Consiliului Judetean, dar impresurat pe la tulpina de mai multe matuse Marioare de la DNA. Posesor al unei diplomatii false, trasate ombilical pe linie administrativa de un fost ministru al Educatiei, vicele cel fara pene politice si experienta administrativa, nu a mai asteptat sa creasca nitel si a purces plin de emfaza spre Aeroport, acolo unde tocmai coborase din burta unui Tarom o delegatie de evrei. Dupa mai multe gafe, Aivanoaei le-a urat israelitilor, cu tot cu cratima din dotare, un “calduros si din inima – Bine a-ti venit la Iasi”.