Costel Alexe, presedintele CJ Iasi, acuzat pentru luare de mita si pus sub control judiciar pana pe 24 iunie 2021, a parasit tara in cursul acestei zile. Acesta s-a aflat astazi la Cernauti, acolo unde a semnat un acord de cooperare intre Judetul Iasi si Raionul Cernăuți.
„Acordul deschide noi posibilități de colaborare între județul Iași și raionul Cernăuți, în vederea implementării unor proiecte de dezvoltare, în beneficiul celor două comunități. Acțiunile de cooperare vizează economia, sănătatea, educația, cultura, turismul, sportul și tineretul, asistența socială și accesarea de fonduri europene. Acordul va facilita stabilirea unor relații bilaterale între autoritătile administratiei publice orășenești și comunale, între agenți economici din industrie și comerț, între instituții publice locale, cât și între organizațiile și asociatiile neguvernamentale locale. Potrivit acordului, în domeniul economic se urmărește dezvoltarea la nivel local a colaborărilor industriale și comerciale și încurajarea investițiilor. Colaborarea dintre județul Iași și raionul Cernăuți mai prevede schimburi de experiență între instituțiile de învățământ și de cultură, dar și în domeniile sportului, turismului și asistenței sociale, precum și sprijin în formarea specialiștilor din sistemul medical. Cele două părți vor organiza evenimente și programe comune pentru elevi, studenți, cadre didactice și cercetători, pentru sportivi și artiști sau între oameni de afaceri”, suna barbologia oferita iesenilor de comunicatorii lui Alexe.
Parcurgand acest trist limbaj de lemn, nu se desprinde niciun caracter extraordinar al acestui acord, astfel incat sa fie nevoie de o dispensa acordata lui Alexe, ca acesta sa poata parasi tara. Pentru a reprezenta Iasul la aceasta intalnire, putea sa ii fie delegate prerogative in acest sens, unuia dintre cei doi vicepresedinti care isi irosesc timpul prin carciumi sau punctand bazaconii pe campiile sterpe ale judetului insa, cand Alexe vrea sa demonstreze ca el este deasupra legii, se intampla si astfel de anomalii.
Reamintim ca pe 28 aprilie, DNA a anunțat începerea urmăririi penale împotriva lui Costel Alexe, pentru luare de mită și instigare la delapidare. El a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, până în 25 iunie. Aceeași măsură a fost luată și în cazul lui Bogdan Grecu, fostul director general al combinatului siderurgic Liberty din Galați, urmărit penal pentru dare de mită și delapidare.
Între obligațiile impuse prin controlul judiciar în cazul celor doi se află interdicția de a părăsi țara și aceea de a nu comunica, direct sau indirect, pe nicio cale cu anumite persoane, menționate în ordonanță. DNA precizează că în acest dosar sunt urmărite penal și alte persoane.
DNA îl acuză pe Costel Alexe, fost ministru al Mediului în Guvernul Orban și actual președinte al Consiliului Județean Iași, că ar fi primit mită de la un combinat siderurgic (Liberty din Galați) 22 de tone de produse din tablă, pentru alocarea cu titlu gratuit către combinat a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.
Radu SEICARU