Află cum te poţi lăsa de fumat rapid si pentru totdeauna prin … hipnoză

0
94

Fumatul este una dintre cele mai nocive epidemii la ora actuală, clasându-se pe locul doi într-un top al cauzelor generatoare de deces, la mică distanţă de bolile cardio-vasculare. În acelaşi timp, un studiu realizat de Centrul de Marketing şi Prognoză Socială din România arată că 7 din 10 fumători vor să se lase de fumat, însă 60% nu reuşesc să scape de acest viciu.

Specialiştii de la Asociaţia Română de Hipnoză folosesc, de câţiva ani, metode eficiente şi foarte rapide prin care îi ajută pe fumători să renunţe la acest obicei foarte dăunător pentru sănătatea lor. Secretul acestor tehnici este identificarea cauzei primordiale a stresului interior, bine întipărit în subconştientul nostru, care ne provoacă să fumăm din ce în ce mai mult, pe care mai apoi o putem descărca emoţional în doar câteva minute.

Studii de la institute prestigioase din întreaga lume arată că autosugestionarea are o rată de succes foarte mică… ceea ce e corect, dar totuşi incomplet. Într-adevăr, autosugestionarea nu ar fi eficientă câtă vreme este realizată doar la nivel de minte conștientă. Dacă eu îmi spun mereu: Mă las de fumat, mă las de fumat, mă las de fumat… dar la nivel profund, subconștient nu am accesat nevoia care mă face să fumez, atunci nu am făcut decât să mă păcălesc şi nu voi reuşi să mă las de fumat. În cel mai bun caz voi renunţa pentru scurt timp dar mă voi întoarce la acest viciu destul de repede“, declară Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.

Nevoia de a fuma are la bază o cauză emoțională. Este nevoia de a satisface o dorință interioară necunoscută minții conștiente. Cei mai mulți oameni declară că fumează pentru a se relaxa, social, din obișnuiță sau din plăcere. Este totuși imposibil ca doar aceste 4-5 motive să fie singurele cauze care fac ca peste 2 miliarde de oameni să se apuce de fumat. Cauza este întotdeauna una profundă, personală, emoțională și, de cele mai multe ori, necunoscută fumătorului“, continuă Eugen Popa.

Ca să scăpăm de fumat, trebuie să descoperim stresul interior care ne provoacă această nevoie de a fuma.

În opinia specialistului, mulţi oameni nu reuşesc să se lase de fumat deoarece privesc acest obicei ca fiind unul de sine stătător și nu ca ceea ce este de fapt cu adevărat: o reacție de auto-apărare față de stresul interior, de angoasă, anxietate etc. “Fumatul este un rezultat, nu o cauză. Unii fumează pentru că sunt nervoşi, deci trebuie să identifice cauza nervozităţii lor, alţii fumează pentru că se simt singuri, deci trebuie să descopere şi să rezolve factorul care-i determină să se simtă aşa”, consideră specialistul. “Dacă factorii de stres, care au declanşat prima dată acest obicei, nu au fost descoperiţi şi rezolvați, omul va folosi fumatul ca răspuns la orice factor de stres. În timp, factorii de stres se vor înmulţi, iar fumătorului îi va fi din ce în ce mai greu să se lase de fumat deoarece aceşti stimuli nocivi îi vor ocupa tot timpul“, declară Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.

Care sunt paşi pe care trebuie să-i urmăm pentru a ne lăsa de fumat?

Există mai multe tehnici care ne ajută ca un prim pas, în a controla aceste impulsuri interioare de a fuma.

Atunci când simți că vrei să fumezi, așteaptă 1 minut înainte de a face asta;

Dacă totuși continui cu acțiunea de a fuma, extinde cât mai mult timpul până aprinzi țigara și tragi din ea. Prelungește fiecare gest în parte.

Trage 1 fum și apoi așteaptă 30-60 secunde până îl tragi pe al doilea.

Aceste metode simple sunt doar „de avarie”. Adevărata eliberare constă în identificarea cauzei sau cauzelor primordiale iar acest lucru se poate realiza extrem de ușor folosind tehnici cum ar fi Regresia Hipnotică, Tehnica Centru, Tehnica Resurselor Interioare. Folosind aceste tehnici putem descoperi cauza stresului pentru ca apoi să îl eliberăm și astfel, dispare și nevoia de a fuma.

Eugen Popa este unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România şi preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. De-a lungul carierei s-a specializat atât în metode de terapie și dezvoltare personală Occidentale (Hipnoză, NLP, Mindset, Habits, Psihologie Pozitivă) cât și Orientale (Meditație, Yoga, Spiritualitate), fiind astăzi un trainer holistic în toată puterea cuvântului. Studiile sale l-au purtat pe trei continente, în Europa, Asia și Statele Unite, iar până în prezent a susţinut conferinţe, traininguri şi workshop-uri în Thailanda, Statele Unite ale Americii, Brazilia, Turcia, Grecia, Anglia, Germania etc., la care au participat mii de oameni.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here