Sub cupola cunoscută drept “Țâța lui Simirad”, zace în paragină pseudopiața agroalimentară de la Hala Centrală. Un imens cavou de beton, care nu poate reda nici măcar fantomatic defuncta piață care se afla deasupra, cea care strângea jumătate de Iași în zilele de târg, la concurență cu Hala de Pește de alături, alt loc de pelerinaj pentru toți gospodarii care pofteau la marfă de calitate.
În zilele caniculare, razele care pătrund prin imensa cupolă de sticlă transformă spațiul pieței într-o veritabilă saună, dogorind puținele produse răsfirate pe tarabe. În aerul deseori irespirabil, precupețele așteaptă resemnate clienții, stropind din când în când pătrunjelul scos la vânzare. Câte un porumbel rătăcit se mai slobozește pe betonul impunătoarei rotonde din centrul pieței, marcând astfel un teritoriu al eșecului arhitectural și funcțional.
De fapt, întregul complex subteran de la Hală reprezintă o aberație estetică, o fundătură a viziunii urbanistice. Beton din belșug turnat într-o construcție care prevedea din start o funcțiune cel puțin stranie: un pasaj pietonal între esplanada Halei Centrale și strada Sfântul Lazăr, la care dintr-un capăt trecătorii intră într-o piață, ca să iasă la celălalt capăt printr-un beci uriaș și sinistru. Un traseu foarte puțin folosit, deseori pustiu, mai ales după ce țăranii își strâng marfa și pleacă. Acest abandon natural rezidă și din aspectul deprimant al incintei.
Scările rulante sunt murdare și puturoase, dalele sărite, tarabele ruginite și părăsite, țâșnitorile fără picătură de apă de ani de zile, iar toaleta închisă deoarece nu s-a mai permis angajarea unui taxator.
O piață agroalimentară folosită practic ca zonă de tranzit între Hala Centrală și Centru Civic/Palas.
Parte a acestei construcții grotești, Pasajul Sfânta Vineri reprezintă o prelungire nefericită a unui fiasco administrativ. Peste 50 % dintre spațiile comerciale sunt abandonate, un sfert din suprafață este ocupat de o speluncă culturală municipală cu iz de bordel, flancată de felinare roșii și vreo câteva drăcovenii futuriste înfipte în niște cuie pe pereți.
O construcție care relevă perfect naufragiul unei grandomanii alimentate din belșug cu bani publici, îngropați definitiv sub betoanele lipsei de viziune.
Paul LOVIN
