În zilele de 2 și 3 septembrie 2017, în Parcul Expoziției din Copou a avut loc Târgul Meșterilor și Meșteșugurilor populare, parte a Festivalului Bucuriei, organizat de Asociația Tineretul Ortodox Român – filiala Iași. În cadrul acestui eveniment un grup de elevi și profesori de la Colegiul Național „G. Ibrăileanu” din Iași a promovat proiectul „CUCUTENI – începutul identității europene”. Acest proiect a fost înscris în competiția Euroscola 2017, desfășurată sub titlul generic „Rolul patrimoniului românesc în consolidarea identității europene”. Scopul proiectului constă în evidențierea valorii de patrimoniu în context național și european a Muzeului de sit arheologic Cucuteni, prin intermediul unei campanii de informare și conștientizare a publicului larg.
Una dintre numeroasele activități ale acestui proiect s-a desfășurat în cadrul Târgului, organizat de Asociația ART – Meșteșugurile Prutului din Iași. Membrii echipei de proiect au prezentat obiecte ceramice realizate de ei în atelierul artistului plastic Ionela Mihuleac de la Cucuteni și au demonstrat practic în fața vizitatorilor cum lutul poate lua forme artistice, cu puțină îndemânare și creativitate. Elevii și profesorii implicați în această activitate au oferit trecătorilor informații despre obiectivul cultural promovat și despre însemnătatea civilizației Cucuteni.
Aida POPA