Din cauza turnarii ultimelor plăci de beton din infrastructura străzii Lăpuşneanu, accesul pe aceasta strada, dinspre Piata Unirii, a fost restrictionat. Miercuri, 3 iunie, a început finalizarea ultimelor două sectoare de beton armat de pe arealul pietonalului Lăpuşneanu. A fost turnat betonul pe structura armată din faţa hotelului Astoria, realizându-se astfel complet infrastructura străzii. Traseul străzii este aproape de finalizare, fiind nevoie doar de montarea pavimentului. În acest moment, plăcile de granit au fost amplasate până în dreptul terasei Clubul Bursei.
Strada Lăpuşneanu este astfel cel mai avansat obiectiv al proiectului de regenerare urbană a zonei centrale a oraşului. În ultimele faze de realizare este şi pasajul pietonal subteran din Piaţa Unirii, unde se lucrează la finisajele interiorului şi la construcţia structurii lifturilor pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi. În curs de refacere este şi esplanada din laterala hotelului Unirea, unde este se montează dalele de granit şi se realizează cele două fântâni arteziene în cascadă de pe zona mediană. În următoarele etape ale proiectului se va lucra pe strada din laterala cinema Republica până la intersecţia cu bulevardul Independenţei. De asemenea, un alt obiectiv ce urmează să fie realizat este modernizarea parcării de la fostul sediu Romtelecom. Proiectul european ce vizează reabilitarea şi modernizarea arealului Lăpuşneanu – Piaţa Unirii a debutat cu lucrări la finalul verii anului trecut. În valoare totală de 13,6 milioane lei, lucrările de pe tot ansamblul urmează să fie finalizate în luna septembrie a acestui an