Abuzurile grosolane ale procurorului Emilian Eva. Dragomir Tomaseschi si sotia acestuia, interceptati ilegal de dragul lui Nichita

0
100

Avocatul Dragomir Tomaseschi sustine ca in anul 2010 a cazut victima interceptarilor ilegale pe care le punea la cale procurorul DNA, Emilian Eva, acum arestat preventiv.

Am sesizat organele de Poliţie, pe cei de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, cu privire la săvârşirea unor fapte penale. Culmea este că, la un moment dat, m-am trezit că, deşi sesizasem nişte fapte, organele judiciare nu s-au ocupat de chestia asta. M-am trezit, în schimb, că procurorul Eva Emilian s-a sesizat din oficiu şi mi-a deschis un dosar în 2010. In 2011, când mi s-a dat NUP, am aflat că în acel dosar instrumentat de domnul Eva Emilian erau nişte abuzuri grosolane. A mai interceptat, pe lângă telefonul meu, sau a cerut autorizaţie şi pentru alte două telefoane, unul dintre ele aparţinând unui cabinet de avocatură, al actualie mele sotii, şi pentru subprefectul de la acea vreme, domnul Angheluţă”, a declarat Dragomir Tomaseschi.

In urma plangerii penale indreptate de Tomaseschi  impotriva procurorului Eva, pentru abuz in serviciu contra intereselor persoanelor,  Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie da in octombrie 2013 o rezolutie prin care il scoate basma curata pe procuror.

Procurorului Eva i-am sesizat o multitudine de hotii din bani publici, cum ar fi situatia de la CET Iasi, acolo unde exista un prejudiciu de peste 220 de milioane de euro, asfaltarile extrem de proaste din Iasi, facute cu 50 de milioane de euro de la Banca Dexia sau situatia de la RATP si echipa de fotbal. Sunt convins, acum mai mult ca oricand, ca Emilian Eva l-a protejat cu toata fiinta sa pe Gheorghe Nichita, care nu a fost deranjat cu absolut nimic pana nu au venit procurorii de la Bucuresti, acum cateva luni, la Iasi”, a spus avocatul Dragomir Tomaşeschi. (foto Agerpres)

 

 

 

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here