In aceasta seara, ora 17.00. Restaurantul Aad’s Place, cunoscut de clientii mai vechi, drept Olandezul zburator, iar de cei patiti, “Uciga-l toaca” sau “Inchide-l-ar OPC-ul!”. Privitul blidelor goale ale mesterilor prezenti in Parcul Copou, la Cucuteni 5000, isi spune cuvantul. In amintirea vremilor de demult, 12 ani cu aproximatie, ne zboara gandul la Olandez. Pe terasa, larma mare. Mesterii din Copou, moldoveni, ucrainieni sau de pe la Horezu, isi beau adalmasul primei seri de festival, intr-o dulce comuniune. In sala, doua cliente urmaresc cu coada ochiului, ospatarii. Motivul e cu totul altul. La intrare, o prajina de ospatar ne ia in primire, din privire. Ne asezam in sir cu cele doua cliente, nu cumva sa rupem lantul trofic. Chelnerul cu alura de manechin sta si se uita in gol. Noi am vrea sa ne uitam intr-un meniu. In local mai intra o clienta. Magnetismul o trage spre noi. Stam insirati ca la Bac si ne uitam in gol, ca si cum am fi tabula rasa. Ceva de rasa imi vine in gand la adresa ospatarilor. Dupa 10 minute, ospatarul cu picioroangele pana la piroga din tavan ii aduce un meniu, ultimei sosite. Observa prezenta celorlalti clienti si, obligat de situatie, mai face un drum dupa alte meniuri.
- Cu ce sa va servesc?, o intreaba languros pe ultima clienta, gudurand din papion.
- O bere!, vine comanda
- Numai atat?, nu se lasa ospatarul
Privirea tipei il convinge ca la masa aceea, cam asta a fost comanda.
Dupa 5 minute vine un alt ospatar si, cu aceiasi atitudine jilava, intreaba
- Va pot servi cu ceva?
- O bere!, vine raspunsul gutural, din cauza furiei
Ospatarul preia comanda si dintr-o intoarcere studiata ne pomenim cu el, protapit in masa noastra, cu aceeasi intrebare cretina, daca poate sa ne serveasca cu ceva.
- As vrea sa ne ospatariti cu o asta, si asta, si…
- Imediat. Mai spuneti inca o data ce ati dorit, pentru ca nu am notat
- O limonada, o ciorba, o bere, un bulz ciobanesc…
- Si de baut ce va aduc?
- “Amice esti idiot!”, imi sta pe limba
Dupa 10 minute, la masa noastra se infatiseaza celalalt ospatar.
- V-ati hotarat? Cu ce va servesc?
Daca asta nu e motiv de apoplexie, apoi…I se spune ca a luat colegul comanda
– Colegul a spus ca nu a luat comanda”, spune blajinul ospatar.
In restaurant este o atmosfera de “impinge tava” pe litoral, indoita cu atmosfera salii de mese de la Spitalul 7 din Bucium. O tanara ii repeta ospatarului ca vrea sa plateasca cash, iar ospatarul se prezinta cu POS-ul. Clientii de pe rand se uita contrariati, unii la altii, incercand sa-l dibuiasca pe cel care e cu camera ascunsa.
Dupa ce se mai scurg 10 minute, masa fiind la fel de goala precum Eva, il chemam pe ospatar.
– Sa stiti ca nu mai avem Bergenbeer, contracareaza acesta inainte de stii ce vrem.
Dupa ce schimbam berea, dupa alte minute apare si comanda. Mustarul de la mici este folosit. Urme adanci de mici brazdeaza toata suprafata mustarului din bol. Castronul de ciorba e ciobit, micii si cartofii se prezinta precum portia unui navetist ce a trebuit sa plece in graba pentru a prinda trenul de Harlau de la 7 dimineata, iar ciorba de fasole cu afumatura este completata din blesug cu mazare, ca la festinurile ostasesti de la cantina unitatii Pentru ca acest tablou sumbru sa fie complet, mustele survoleaza la inaltimea farfuriilor, ca la parastasul din fundu’ curtii, mancarea reciclata de la Aad’s Space. Singura data cand ospatearul a dat dovada de cea mai mare solicitudine, a fost cand a venit singur la masa, nechemat, si a intrebat “Pot sa iau nota?”.
Intre timp, clienta cu cash-ul reuseste sa plateasca si paraseste localul cu digestia facuta tandari. Locul ei este luat de o alta clienta care se inarmeaza cu rabdare.
– Cred ca astia sunt angajati de azi dimineata, ca alta scuza n-au. Ori au gresit trenu’ spre litoral, ori cineva i-a pacalit ca pot sa faca ospatarie, spune clienta.
La randul ei, clienta cu berea pufneste, oripilata de ridicolul situatiilor, dupa ce ospatarul ii adreseaza aceeasi imprevizibila intrebare “Cash?”
–Ce dracu’ vroia asta sa auda, ca platesc in natura o amarata de bere?
Aad’s Place, un local intors total pe dos, precum piroga ce atarna pe tavanul carciumii, un loc in care adrenalina este maxima, nevoia de psiholog mai mare decat de toaleta, iar déjà-vu-ul unor vremi de restriste este indeplinit pe de-a-ntregul, pe banii clientilor.