Generalul Victor Atanasie Stănculescu, în vârstă de 88 de ani, a încetat din viaţă într-un azil de bătrâni. Potrivit avocatului acestuia, Cătălin Dancu, Stanculescu a suferit un atac cerebral în urmă cu mai multe săptămâni, şi de atunci avea grave probleme de sănătate. Trupul acestuia va fi incinerat marţi.
Victor Atanasie Stănculescu s-a născut la data de 10 mai 1928, în oraşul Tecuci (judeţul Galaţi).
A muncit ca brigadier pe șantierul național de la Bumbești-Livezeni, unde a ajuns instructor de șantier și apoi instructor sanitar al șantierului. A urmat cursurile Școlii Militare de Ofițeri de Artilerie din Sibiu (absolvită la 30 decembrie 1949), apoi Facultatea de Artilerie din cadrul Academiei Militare “I.V. Stalin” din București (absolvită în 1952) și ulterior un curs postuniversitar în cadrul Academiei de Studii Economice din București.
După absolvirea Școlii de ofițeri, a fost avansat la gradul de locotenent și repartizat la Centrul de Instrucție al Artileriei “Mihai Bravu”. A urmat apoi Academia Militară și a fost înaintat în gradul de locotenent-major (23 august 1952) și în cel de căpitan “la excepțional” (5 septembrie 1952). A fost repartizat în funcția de șef de Stat Major al Artileriei Corpul 38 Armată din Timișoara (1952-1955). A îndeplinit apoi funcțiile de șef secție în Marele Stat Major, șef de direcție și apoi locțiitorul șefului Marelui Stat Major și șeful Direcției Organizare, Mobilizare, Planificare, Înzestrare din Marele Stat Major. A fost avansat la gradul de maior (1959) și apoi la cel de colonel (1960). În perioada invaziei sovietice în Cehoslovacia, a fost înaintat la gradul de general-maior (cu o stea) (1968). A fost desemnat să conducă Direcția economică a Ministerului Apărării Naționale. A îndeplinit apoi funcțiile de adjunct (1981-1986) și apoi prim-adjunct (1986-1989) al ministrului Apărării naționale.
Și-a depus candidatura pentru a devenit membru al Partidului Muncitoresc Român (PMR), la 22 decembrie 1954 și a fost admis în martie 1957.
Timp de 18 ani a fost președintele Federației române de călărie și pentatlon modern (1971-1989).
A fost implicat în evenimentele din decembrie 1989 desfășurate la Timișoara și București. La 17 decembrie 1989, având funcția de ministru adjunct al apărării naționale, a fost trimis de Vasile Milea (ministru al apărării naționale 1985-1989) la Timișoara pentru a reprima revoluția. Nicolae Ceaușescu l-a numit comandant militar unic al Timișoarei (20 decembrie 1989). Potrivit propriilor declarații din 2009, întors la București, în noaptea de 21-22 decembrie 1989, s-a deplasat la Spitalul Militar din București, unde l-a rugat pe comandantul spitalului să-i pună un picior în ghips, pentru a se sustrage în acest fel de implicarea pe mai departe în reprimarea revoluției.
Totuși, s-a prezentat la Comitetul Central al PCR, la chemarea lui Nicolae Ceaușescu, și a fost numit de către acesta ministru al Apărării naționale în locul lui Vasile Milea, care s-a sinucis la 22 decembrie 1989, în jurul orei 9.30 dimineața. După fuga soților Ceaușescu din clădirea Comitetului Central, la 22 decembrie 1989, generalul Victor Stănculescu a trecut de partea Revoluției, ordonând intrarea armatei în cazărmi.
Victor Stănculescu a devenit membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN) (22 dec. 1989-11 mai 1990) și a avut unul dintre principalele roluri în organizarea procesului soților Ceaușescu și în executarea acestora la 25 decembrie 1989, participând la proces ca delegat al Frontului Salvării Naționale (FSN), alături de Gelu Voican-Voiculescu și Virgil Măgureanu.
Prin Decretul președintelui CFSN, Ion Iliescu, din 28 decembrie 1989, Victor Stănculescu a fost înaintat în gradul de general-colonel (cu 3 stele).
Prin Decretul CFSN nr. 8/1989, a fost numit în funcția de ministru al Economiei naționale, conducând un minister nou format prin reorganizarea Comitetului de Stat al Planificării (28 decembrie 1989). A fost eliberat din funcția de ministru al economiei naționale (16 februarie 1990), fiind numit ministru al Apărării Naționale, unde l-a înlocuit pe generalul Nicolae Militaru. A îndeplinit această funcție până la 30 aprilie 1991, când a avut loc o remaniere a guvernului condus de Petre Roman. A mai fost și ministru al Industriei (30 apr. — 16 oct. 1991).
Victor Stănculescu a fost înaintat în gradul de general de armată (cu 4 stele) (13 mai 1991) și trecut în rezervă. Ulterior, a lucrat în calitate de consilier principal la firma “Balli”.
În anul 1990, o comisie guvernamentală de anchetă a evenimentelor din 1989 condusă de Viorel Oancea a propus trimiterea în judecată a lui Victor Stănculescu pentru participare la reprimarea revoluției. Acest lucru s-a realizat în 1997, fiind condamnat doi ani mai târziu (1999) la 15 ani închisoare pentru omor deosebit de grav de către Curtea Supremă. Condamnarea a fost menținută în 2000 după recurs, dar anulată în 2004 în urma unui recurs în anulare. În 2007, după rejudecare, generalul Stănculescu a fost iarăși condamnat. La 15 octombrie 2008, Curtea Supremă a respins recursul generalului Stănculescu la decizia din 2007, fiind astfel încarcerat și degradat militar.
La 18 septembrie 2009, Curtea Militară de Apel București a decis ca Stănculescu să fie reîncarcerat, după ce instanța inferioară, Tribunalului Militar Teritorial, îl eliberase din arest, pentru un an de zile, pentru ca acesta să se opereze într-un spital civil. Potrivit unui raport al Institutului Național de Medicină Legală finalizat în decembrie 2008, Victor Atanasie Stănculescu avea mai multe afecțiuni, asociate și cu vârsta înaintată, care puteau genera un risc permanent de decompensare a echilibrului biologic. A rămas în închisoare, după ce Tribunalului Ilfov a respins la 10 ianuarie 2013, cererea de întrerupere a executării pedepsei, din motive medicale.
După ispășirea a cinci ani de închisoare, echivalând cu o treime din pedeapsă, Victor Stănculescu a fost eliberat condiționat (20 mai 2014), pentru bună purtare și având în vedere starea de sănătate a acuzatului.
A fost căsătorit cu Elena Stănculescu. La 21 decembrie 2003, soția sa în vârstă de 68 ani, s-a sinucis aruncându-se de la etajul doi al imobilului în care locuiau.
