Local

A murit Costel Corduneanu! Temutul interlop era internat într-un spital din Târgu Mureş

By Redacția

April 15, 2024

A murit Costel Corduneanu, fostul campion mondial la cadeţi, la lupte. Temutul interlop era internat într-un spital din Târgu Mureş, după ce suferise o operaţie la inimă. Corduneanu a fost campion mondial la cadeţi şi a participat la două ediţii ale Jocurilor Olimpice, unde a ocupat locul 9 – Barcelona, 1992, respectiv locul 14 – Atlanta, 1996. În 1996, la JO de la Atlanta a participat și fratele lui, Gheorghe Corduneanu, care a ieșit al șaptelea la lupte libere, categoria 48 kg. Fostul luptător a încetat din viaţă luni, 15 aprilie. El suferise o intervenţie chirurgicală complicată la inimă. După operaţie, ar fi suferit o hemoragie internă. Medicii au încercat timp de mai multe zile să îl stabilizeze. Costel Corduneanu fusese operat cu succes pe inimă. El se afla de doi ani pe o listă de transplant de inimă, dar nu se găsise niciun donator. Medicii au găsit o altă soluţie, neputând efectua un transplant. Soţia lui Costel Corduneanu, Graţiela, a anunţat că liderul clanului Corduneanu este bine şi că se reface în urma operaţiei. ”Costel nu este așa de grav, e adevărat, nu vă mint, a fost operat, dar totul decurge bine, este normal. Se recuperează încet, încet, e o operație de inimă, până la urmă. Toată lumea știe că era propus spre transplant de inimă, era pe listă de doi ani. Acum a ajuns în punctul în care trebuia să facă operația. Dar în niciun caz nu se zbate între viață și moarte”, declarase Graţiela Corduneanu. Costel Corduneanu a reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Barcelona (1992) şi de la Atlanta, din 1996. El i-a cunoscut la Jocurile Olimpice pe Leonard Doroftei şi pe Laura Badea, cu care s-a şi împrietenit. Până să devină lider interlop, Costel Corduneanu a fost unul dintre cei mai valoroşi luptători ai României. El a fost campion mondial la cadeţi şi vicecampion european la lupte.La Jocurile Olimpice de la Barcelona s-a clasat pe locul 9, iar la Jocurile Olimpice de la Atlanta s-a clasat pe locul 14.