Primaria iasi, prin Ateneul National Iasi a inaugurat cea mai mare sala de spectacole din Moldova. , Cinematograful Victoria va reveni la viaţă cu noua Sală a Unirii, spaţiul fiind complet renovat şi adaptat organizării de spectacole.
În ajunul inaugurării oficiale, primarul Mihai Chirica şi Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Naţional, au vizitat instituţia de cultură din Piaţa Unirii, oferind ultimele detalii despre investiţia în cel mai mare cinematograf din zona Moldovei.
„Reabilitarea Cinematografui Victoria face parte din programul municipal de reabilitare a sălilor de spectacol. Până acum am terminat proiectul Cinematografului Dacia la nivel tehnic de execuţie. Refacerea acestui cinematograf ne va costa în jur de 3 milioane de euro. De asemenea, Cinematograful Trianon, fost Republica, se află în fază finală de proiectare şi va fi reabilitat ca un monument istoric. De altfel, clădirea a suferit foarte mult în urma agresivităţii Partidului Comunist, care i-a distrus forma gotică, dar noi o vom reface după planurile originale. Sala Cinematografului Trianon va deveni cea mai mare din Moldova, ajungând la o capacitatea pe care o avea în anii ‘30, de 1.100 – 1.150 de locuri, refăcându-i toate lojele care i-au fost distruse”, a declarat primarul Mihai Chirica.
„Asistăm la un moment de normalitate. Cred că asta ar fi trebuit să se întâmple cu cinematografele de stat după 1990. Din păcate, un ochi plânge, un ochi râde. Cel care plânge o face pentru că a trebuit să aşteptăm 30 de ani, cel care râde priveşte faptul că, după doi ani şi jumătate de când am început procedurile legale de preluare, am reuşit să redăm comunităţii cea mai mare sală dintre cele patru cinematografe pe care le-am preluat. Este o sală absolut normală pentru anul în care ne aflăm, o sală care respectă toate standardele tehnologice, de confort şi siguranţă. Desigur, vom mai avea nevoie de investiţii, mai ales la sistemul de cinema, de climatizare, la faţadă chiar. Cel mai important este că putem reda această sală comunităţii într-o stare bună, frumoasă”, a completat managerul Andrei Apreotesei.
Conform spuselor managerului Ateneului Naţional, peste 5.000 de ieşeni şi-au achiziţionat deja bilete la cele 20 de evenimente culturale care vor avea loc pe parcursul lunii decembrie în Sala Unirii a Cinematografului Victoria, un centru multicultural de peste 850 de locuri care, în luna decembrie 2019, va găzdui spectacole de teatru inedite și reprezentații unice ale unor mari artiști din România.
Programul evenimentelor de la Cinema Victoria:
7 decembrie 2019, ora 10.00 – Spectacol de teatru pentru copii „Amintiri din copilărie”, regia Octavian Jighirgiu;
7 decembrie 2019, ora 19.00 – Concert de Crăciun – Gabriel Cotabiță, Gabriel Dorobanțu și Orchestra Filarmonicii din Botoșani;
8 decembrie 2019, ora 19.00 – Spectacol de teatru „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, regia Marius Oltean;
10 decembrie 2019, ora 19.00 – Spectacol-concert „Pisici”, Teatrul „Matei Vișniec” din Suceava;
11 decembrie 2019, ora 19.00 – Spectacol de teatru „Comedie cu olteni”, regia Ovidiu Cuncea;
12 decembrie 2019, ora 11.00 – Spectacol de teatru pentru copii „Aventuri cu Dl. Goe”, regia Iulian Sandu;
12 decembrie 2019, ora 19.00 – Show de Comedie cu Doru Octavian Dumitru;
13 decembrie 2019, ora 19.00 – Folk de colecție în prag de sărbători: Ducu Bertzi, Vasile Șeicaru și Victor Socaciu;
14 decembrie 2019, ora 10.00 – Spectacol de teatru „Povești de iarnă” cu Magicianul Marian Râlea;
14 decembrie 2019, ora 18.00 – Festival de Crăciun, Orchestra de suflători a Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă”;
15 decembrie 2019, ora 10.00 – Spectacol de teatru pentru copii „Prințesa și broscoiul”, Marionnette Show;
16 decembrie 2019, ora 19.00 – Concert extraordinar Ansamblul „Doina Moldovei”, Dirijor cond. univ. dr. Ciprian Chițu;
18 decembrie 2019, ora 18.00 – Îngerii Crăciunului – Concert Corul Angeli Junior și Mini Angeli;
20 decembrie 2019, ora 11.00 – Spectacol de teatru pentru copii „Aladin”, Teatrul de Vest din Reșița
Aida POPA